Prezent în cadrul emisiunii cu profil sportiv “Pasul la ofsaid”, producție realizată în studioul Republikanews, (https://www.youtube.com/watch?v=zxgTZmwhi5Q&feature=youtu.be) fotbalistul Petrolului Ploiești, Daniel Chiriță, a avut o remarcă pe care cei mai mulți dintre colegii săi de echipă ar putea-o cataloga drept ofensatoare. Firește, în condițiile în care aceștia ar și reuși să o demonteze!
Concret, cel mai longeviv dintre fotbaliștii care evoluează pentru echipa “lupilor” a afirmat că niciun coleg de echipă nu ar putea să-i depășească limitele fizice, el, la cei 43 de ani pe care-i va împlini peste numai 9 zile, fiind sigur de spusele sale! “Nu fac afirmații gratuite, la acest moment, cu pregătirea fizică pe care o am, sunt convins că pot evolua fără nicio problemă la nivelul primului eșalon! La noi la echipă, puteți verifica acest lucru întrebându-i pe antrenori, sunt primul la toate testele fizice! Mă pregătesc foarte conștiincios, pentru mine nu începe bine ziua dacă la prima oră nu sunt în sala de antrenament! Nu numai asta contează, am învățat și înțeles de ceva vreme că noi, oamenii, suntem de fapt ceea ce mâncăm! O alimentație rațională, un stil de viață ordonat și fără excese, fără alcool, tutun și nopți pierdute, toate la un loc compun profilul unui sportiv care știe ce vrea de la sport, de la viață! Asta l-am învățat și pe Alex, băiatul meu, vreau să cred că a înțeles și viitorul va demonstra asta! Aproape toți colegii de la Petrolul mi-ar fi putut fi copii, știu ce să-i învăț și chiar vreau să o fac pentru ca această echipă să devină cea pe care mi-am dorit-o mereu: una doar a prahovenilor, a valorilor, a ambițioșilor! Vreau ca fiecare dintre noi, acum și în timp, să putem privi cu mândrie în ochii celor care ne susțin cu atâta patimă și care cred în noi, în forța grupului!” a conchis Chiru.