Evenimentul rutier s-a petrecut cu puțin timp în urmă pe DN1B între Albești Paleologu și Loloiasca. Acesta s-a produs între o autocisternă neîncărcată și un autoturism.
Din păcate și acesta s-a soldat cu un deces.
Din nefericire, acest accident este al doilea care se soldează astăzi cu deces.
Vă reamintim că în această dimineață, accidentul din Ariceștii Rahtivani s-a soldat și el cu un mort.
UPDATE
Din primele date de la fața locului a reieșit faptul că, un bărbat în vârstă de 56 de ani în timp ce conducea un autoturism pe DN1 B, la un moment dat a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o autocisternă condusă de un alt bărbat de 49 de ani.
Echipajul medical solicitat a declarat decesul conducătorului auto de 56 de ani.
Celălalt conducător auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.