Profesorul Cătălin Ciupală, cunoscut pentru predarea matematicii la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, a criticat puternic ideea de structurare modulară a anului școlar în România.

Potrivit lui, această structură nu este compatibilă cu sistemul de învățământ din țară și aduce dificultăți pentru elevi. De asemenea, Ciupală a subliniat că modulele nu sunt bine corelate cu unitățile de învățare și au un impact negativ asupra procesului de învățare.

El a argumentat că, deși ideea de a avea perioade de vacanță este bună, modul în care este aplicată structura modulară este defectuoasă. Ciupală a menționat că există riscul de a fragmenta învățarea, iar organizarea modulelor nu a fost făcută cu atenție la conținuturile învățării și la unitățile de învățare din diferite materii.

Ciupală a critcat și modul în care „Școala altfel” și „Săptămâna verde” sunt implementate, menționând că aceste perioade pot duce la cheltuieli neprevăzute pentru părinți și pot cauza stigmatizarea copiilor care nu pot participa la activitățile propuse.

Referitor la eliminarea tezelor de la gimnaziu și liceu, Ciupală a explicat că acestea aveau un rol important în pregătirea elevilor pentru examenele naționale, ajutându-i să se familiarizeze cu testele importante. Absența tezelor obligatorii a dus la învățarea liniară și aplatizată, fără momente de accelerare a învățării.

Profesorul a evidențiat și că profesorii nu sunt obligați să acorde note într-un anumit interval de timp, ceea ce poate duce la situații în care elevii să nu primească note până la sfârșitul semestrului sau al anului școlar.

În final, Ciupală a subliniat că ideea de a avea module și perioade de vacanță este bună, dar implementarea actuală a acestor concepte în sistemul de învățământ din România are neajunsuri semnificative care afectează procesul educațional.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *