Un accident s-a produs pe Drumul Național 1 A, în comuna Izvoarele: un șofer era beat la volan!

Miercuri seară,în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Vălenii de Munte, au fost sesizați despre faptul că pe Drumul Național 1 A, în comuna Izvoarele ar fi avut loc un eveniment rutier. Acesta s-ar fi petrecut între două autovehicule și a fost soldat doar cu pagube materiale.

La fața locului, polițiștii au identificat conducătorii auto. Din primele verificări, impactul a avut loc între un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 48 de ani, și un ansamblu de vehicule, condus tot de un bărbat.

Polițiștii au constatat faptul că bărbatul în vârstă de 48 de ani, din comuna Măneciu emana halenă alcoolică. La testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *