Sursă foto: Fanatik

După atacul direct la adresa tehnicianului Florin Pârvu, făcut în direct la TV după meciul Petrolul – FC Voluntari, scor 0-2, mijlocașul ofensiv în vârstă de 34 de ani a ajuns la un acord cu conducerea clubului pentru rezilierea contractului.

Schimbat în minutul 63 al înfrângerii de pe arena „Ilie Oană”, la scorul de 0-0, mijlocașul i-a reproșat înlocuirea antrenorului și a transmis că va părăsi Petrolul dacă nu beneficiază de alt statut.

Detalii, AICI.

Gazeta Sporturilor și Fanatik notează că Budescu s-a întâlnit azi cu conducerea Petrolului, înțelegându-se asupra rezilierii angajamentului. Avocații trebuie să rezolve acum formalitățile.

„Am cerut rezilierea contractului, nu am semnat încă. Eu aveam o clauză potrivit căreia puteam pleca în orice perioadă de transferuri. Am discutat și am zis că e mai OK să ne strângem mâna.

Am fost de atâtea ori rezervă și am zis că e mai bine pentru mine să ne despărțim. Probabil ei s-au gândit că vin să joc câteva meciuri și apoi mă retrag. Nu am avut cine știe ce bani… Am venit să ajut clubul, nu a fost cum mi-am dorit. Nu am venit să joc patru meciuri și să mă retrag.

Mi-am făcut treaba cum am putut. Per total, a fost un an frumos. Le urez succes în continuare, eu vreau să mai joc” a declarat Budescu în emisiunea „Liga Digi Sport”.

Constantin Budescu juca din august 2022 pentru „lupii galbeni” după despărțirea de FC Voluntari. A mai evoluat la Ploiești și în perioada 2005-2011.

Părerile sunt împărțite după scandalul de pe „Ilie Oană”

„În momentul când joci doar ca să spui că joci, nu mai depui efort, e foarte greu să faci față. Într-adevăr, Budescu e un jucător extraordinar, are niște calități extraordinare, dar în momentul în care nu-ți mai place să joci și o faci doar ca s-o faci, e greu.

M-am uitat la niște poze, am văzut că a făcut o burtică drăguță… Mă concurează. E greu, și la anii pe care îi are, mai ales dacă a câștigat și acei bani, e greu să mai joci fotbal.

Dacă mai vrea să joace, să încerce să se antreneze cum trebuie și să respecte programul echipei. Dacă nu, să se lase. Mai bine iese cu pălăria ridicată decât să iasă că nu mai poate. E urât!”Dănuț Lupu

„Nu vreau să-i iau apărarea lui Budescu sau să dau în antrenorul de la Petrolul, dar tu trebuie să-l faci să slăbească, pentru că se vede clar că are câteva kilograme în plus. Cum? Asta e arta fiecărui antrenor.

Fă-l să slăbească, fiindcă Petrolul avea nevoie de un Budescu mai slab cu câteva kilograme! E un jucător care face diferența.

Petrolul a pierdut despărțindu-se de Budescu! Trebuia să-l câștigi pe Budescu, să știi să-l aduci într-un mediu corect, să fie atât de bine pregătit încât să te ajute. Budescu atrage public, are execuții. Spuneți-mi un jucător de la Petrolul care poate face ce reușește un Budescu «fit».

Nu sunt avocatul lui. El a greșit, îi spun clar acum: a greșit, nu se face asta, nu trebuie să ai o astfel de atitudine, să dai mâna zeflemist și să pleci la cabine. Dar eu, dacă eram antrenor la Petrolul, nu mă despărțeam de Budescu niciodată!

Trebuie să știi să gestionezi relația cu el, să-l duci unde trebuie să-l duci, să scoți ce e mai bun din el”Marius Șumudică

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *