Proiectul de eliberare din funcție a viceprimarului USR Anca Popa a fost respins de consilierii locali ploieșteni. Propunerea a fost făcută de primarul Andrei Volosevici, în urma scandalului generat de situația financiară a TCE, dar consilierii locali au considerat că în numai trei săptămâni de atribuții în domeniu, Anca Popa nu putea face nimic pentru redresarea socității de transport public.
Timp de o oră și jumătate, consilierii locali s-au certat cu primarul Andrei Volosevici pe tema demiterii viceprimarului USR Anca Popa. Proiectul de hotărâre a fost inițiat de Andrei Volosevici care o acuză pe Popa că nu a rezolvat problemele financiare ale TCE Ploiesti.
Aleșii locali l-au acuzat pe primar de dictatură, dar și de faptul că nu poate colabora cu femeile și că încearcă să își intimideze subalternele.
In final, proiectul de hotărâre a fost respins. 15 consilieri au votat împotrivă, patru s-au abținut, iar patru voturi au fost pentru demiterea viceprimarului USR.
Astfel, Anca Popa rămâne viceprimar al Ploieștiului, în ciuda demersurilor primarului Andrei Volosevici.