Sursă foto: Express de Banat

Potrivit declarațiilor președintelui Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Hare”, Marius Nistor, în școli și grădinițe, personalul nedidactic, inclusiv paznicii, mecanicii, îngrijitorii și fochiștii, nu a beneficiat de majorarea de 9% conform Ordonanței de Urgență nr. 45/2023, pentru a atinge nivelul maxim al grilei salariale prevăzute în Legea salarizării nr. 153 din 2017.

În timpul grevei generale din Învățământ, aceștia au primit două majorări salariale, respectiv o creștere de 9% și un adăugător de 400 de lei brut. Această situație afectează un număr de 55.000 de persoane din acest sector.

Marius Nistor: „Cei care n-au atins maximul pe legea 153 trebuie să atingă acel maxim. (…) Aici sunt diferențe de interpretări între ceea ce gândim noi și ceea ce gândește Ministerul Muncii. Așteptăm un răspuns din partea Ministerului Muncii.

Da, am primit sesizări, dar, înainte de a primi sesizări, am avut noi discuții cu reprezentații Ministerului Muncii și urmează să clarificăm problema.

Lucru imposibil în momentul de față, atâta vreme cât există un monopol din punctul acesta de vedere. Problema nu este aplicația Edusal, problema este cine anume gestionează și asigură mentenanța aplicației respective. (…) Mentenanța este asigurată din exterior, de firme private, iar acolo unde există un monopol, este clar că vei depline în totalitate de firma în cauză.”

Sursă: edupedu.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro...

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *