La finalul primei etape a Superligii de fotbal a României, FC Petrolul Ploiești se situează la jumătatea clasamentului, mai exact pe poziția a opta.

După remiza cu U Cluj, scor 1-1, „lupii galbeni” se pregătesc pentru următorul meci, care va avea loc luni, 24 iulie, în deplasare la Fotbal Club Botoșani.

Dacă la partida precedentă au fost încurajați de peste 9000 de fani, acum ploieștenii se vor deplasa în Moldova și speră să obțină prima victorie a acestui sezon competițional.

Până atunci, o veste bună a venit din partea Ligii Profesioniste de Fotbal.

Meciul bun, cumulat cu pasa de gol oferită lui Alexandru Musi, l-au propulsat pe Valentin Țicu, pe poziția de fundaș stânga, în echipa ideală a primei etape din SuperLiga Romania, realizată de LPF.

„Felicitări, căpitane!” i-au transmis oficialii grupării prahovene lui Țicu pentru această reușită individuală.

„Împreună suntem o mare familie, vă mulțumim pentru dragostea oferită și vă așteptăm alături de simbolul județului nostru și în meciurile următoare!” notează oficialii Petrolului, într-un deosebit mesaj de mulțumire pentru suporterii care nu s-au sfiit să vină la stadion și să-și susțină favoriții pe o vreme caniculară.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *