Președintele Klaus Iohannis a declarat luni că ”demisiile politice au fost suficiente pentru moment” în scandalul azilelor din Voluntari, cu referire la demisiile lui Marius Budăi și Gabriela Firea.

”E important să se găsească toate persoanele care efectiv s-au făcut vinovate de grozăviile descoperite”, a mai spus Iohannis într-o scurtă conferință de presă înaintea unui summit european.

El a anunțat că miercuri vor depune jurământul Simona Bucura-Oprescu și Natalia Intotero, nominalizte de PSD pentru ministerele Muncii, respectiv Familiei.

Iohannis a abordat și subiectul coridorului cerealelor, după ce Rusia a anunțat că denunță acordul încheiat anul trecut.

”E regretabil că acea inițiativă pare a nu avea un viitor strălucit. Oricum ar fi, și până acum jumătate din cereale s-au transportat prin România. Vom continua în acest fel. Credem că e important și bine să fim noi de partea Ucrainei, vom face acest lucru și în continuare”, a spus Iohannis.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *