Sursă foto: Facebook/ Doru Alexiu/ Colecție Petrolul Ploiești

Ziua de 14 iulie 2023 a marcat împlinirea a 60 de ani de la tragedia fotbalistului Constantin Tabarcea de la Petrolul Ploiești, primul jucător român decedat în timpul unei partide.

La data de 14 iulie 1963, Petrolul avea meci cu Dinamo Bacău (urmând să câștige cu scorul de 4-1). Tabarcea s-a prăbușit din senin, în timpul acestei partide, la centrul terenului, fără să fi fost atins de cineva. Mijlocașul Petrolului a fost transportat la spital în urma incidentului produs la jumătatea primei reprize, dar medicii nu i-au putut salva viața.

Playsport notează că decesul a fost provocat de glanda timus, care încă funcționa, deși ar fi trebuit să se atrofieze după vârsta de 16 ani. Constantin Tabarcea avea doar 26 de ani în momentul decesului. Colegii de la Petrolul au aflat abia la finalul partidei că prietenul lor, transportat la spital, a murit.

Constantin Tabarcea, dublu campion cu Petrolul, a fost un sportiv foarte îndrăgit de ploieșteni. Dragostea acestora pentru regretatul mijlocaș a fost dovedită inclusiv la înmormântarea fotbalistului, unde au venit peste 50 000 de oameni pentru a îi fi alături pe ultimul drum.

Echipa de legendă a Petrolului din acea vreme, antrenată de marele Ilie Oană, urma să joace finala Cupei României săptămâna următoare. Tragedia lui Tabarcea i-a dat pe toți peste cap: nu s-a efectuat nici măcar un antrenament de-a lungul acelei săptămâni, iar conducerea ploieștenilor a cerut ca fotbaliștii să joace meciul într-un echipament negru complet, în semn de doliu (solicitare neacceptată însă de partid).

Petroliștii au făcut însă un meci mare în finala Cupei României 1962-1963 și au învins cu 6-1 în partida cu Siderurgistul Galați, după ce au fost conduși cu 1-0, aducând prima Cupă din istorie la Ploiești. I-au dedicat trofeul colegului lor, Constantin Tabarcea, în memoria căruia au făcut un gest memorabil la acea finală: i-au păstrat liber locul din rândul de jos în fața portarului Mihai Ionescu, la fotografia de grup realizată înaintea fluierului de start.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *