Sursă foto: Capital

Luni, specialiștii din meteorologie au anunțat că va intra în vigoare o informare ce va fi valabilă până vineri la ora 21:00, anunţând un val puternic de caniculă, cu temperaturi de până la 37 de grade.

Elena Mateescu, director ANM: „Într-adevăr, vorbim de o săptămână călduroasă, caniculară începând de astăzi, în partea de vest-sud a țării. De altfel, am înregistrat la multe stații meteorologice, ne-am apropiat de 33-34° temperatura resimțită a depășit 38.

De mâine, progresiv vom consemna valori de temperaturi în creștere, la nivelul maximelor de până la 38, posibil 39° la umbră.

Cu siguranță joi, posibil cea mai caldă zi din acest episod și în același timp, indicele temperatură-umezeală va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile resimțite cu siguranță peste 40-42°.

Vorbim și de fenomene de instabilitate atmosferică în partea de vest, centru-nord, precum și zona de munte. Astfel încât, într-adevăr, chiar dacă la sfârșitul acestei săptămâni, mai ales vineri și sâmbătă vom consemna aceste episoade, cu siguranță după aceste episoade de duminică, din nou vor fi temperaturi în creștere și este posibil ca și parcursul săptămânii viitoare să fie caracterizat de aceeași evoluție din punct de vedere meteorologic.”

Directorul ANM mai transmite: „Pe măsură ce ne vom apropia de ziua de joi, care pare la acest moment, după ultimele date, să fie cea mai caldă din acest episod și de până în prezent, așa cum arată, cu siguranță, miercuri și joi vom interveni prin ipoteze meteorologice.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 34 şi 37 de grade şi disconfortul termic se va accentua în special în zonele de câmpie, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Este posibil, cu siguranță să vorbim cel puțin de temperaturi resimțite peste 40, peste 42° cu siguranță peste 42° ceea ce ar însemna că ar fi cea mai călduroasă zi din istorie la acest moment, cea mai caldă pentru acest episod din această vară.”

Sursă: stiripesurse.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *