Sursa: digi24.com

 Bugetul de 174,3 milioane de lei, alocat sesiunii de finanţare a programului „Casa Verde Fotovoltaice” pentru persoanele fizice din regiunea Sud-Vest, a fost rezervat azi, în doar două minute.

„Astăzi, 19 iunie 2023, ora: 10:00, a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională – Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea Sud Vest – judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea. Bugetul de 174.300.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral în primele două minute prin înscrierea unui număr de 8.715 de persoane fizice”, a menţionat instituţia.

Când vor urma alte înscrieri:

Înscrierile persoanelor fizice în program, prin intermediul aplicaţiei informatice, vor continua cu ultima sesiune programată. Se vor face în intervalul 22 – 26 iunie pentru regiunea Vest (judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş). Bugetul alocat este de 200,48 milioane de lei.

De asemenea, perioada 27 – 29 iunie este rezervată unităţilor de cult din toate regiunile. Bugetul se ridică la valoarea de 17,5 milioane de lei.

De asemenea, finanţarea se acordă în cuantum de maximum 20.000 de lei pentru fiecare proiect, sub condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 2.000 de lei.

Sursa: gds.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsiți pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *