Cum transformi o vacanță într-un subiect de editorial? Se întâmplă, mie mi s-a întâmplat în Baia Mare, parcă văd și acum, după ce tocmai ce vizitasem Muzeul județean de istorie și arheologie găzduit de ansamblul de imobile care în trecut au găzduit Monetăria, adică sediul Breslei Argintarilor. Monedele bătute la monetăria din Baia Mare aveau ca marcă literele „NB”, de la numele maghiar al orașului, „NagyBánya”, și „G”, ceea ce are o anumită importanță, pentru a înțelege mai bine unele dintre istoriile ce urmează.
Cu gândul de a traversa către Centrul Vechi, am apucat-o pe strada Dacia, care în capătul dinspre piață se încheie cu o suită de arcade și, pentru că imaginea era ofertantă, ne-am oprit pentru câteva fotografii. Pe o ușă laterală a clădirii din stânga (ce s-a dovedit a fi un hotel), un tânăr intra cu brațul plin de lemne pentru un cuptor de pizza și, bănuiesc, ne-o fi cântărit cu privirea, pentru că la un moment dat ne-a întrebat: Nu vreți să vizitați și subsolul nostru? O să puteți vedea ceva interesant.
De ce nu? ne-am spus și am acceptat invitația, mai ales că în România nu sunt prea multe ocaziile în care un antreprenor care deține un hotel cu restaurant (cum s-a dovedit a fi) să se comporte ca o gazdă de tavernă grecească. Tânărul, care s-a recomandat simplu Ionuț, a luat-o înainte și ne-a condus într-o pivniță amenajată ca o cramă de bun gust, un spațiu cu un aer neașteptat de intim, împărțită prin două ziduri și o arcadă în trei încăperi.
Casa Banfi Hunyades. Sursa: arhiva proprie
Aici suntem în subsolul fostei Case Banfi Hunyades, ne-a explicat Ionuț, iar aici, arătând spre ultima încăpere ce se deschidea în capăt și spre stânga, era încăperea în care Johannes Banfi Hunyades avea un atelier alchimic. Era alchimist. Alchimist? Interesant! Johannes Banfi era din familia Huniade? Întreb și mă mir, știind că în secolul al XV-lea Iancu de Hunedoara devenise proprietarul cetății Baia Mare, iar fiul său, Matei Corvin, rege al Ungariei, i-a redat statutul de oraș liber și i-a conferit dreptul de a-și construi fortificații.
În același Centru Vechi, pe latura din dreapta a pieței, cum privești din ușa hotelului pe care îl vizitam, se găsește Casa Elisabeta (Erzsébet Szilágyi) sau Casa lui Iancu de Hunedoara, construcție de secol XV începută de Iancu pentru a o onora pe soția sa, Elisabeta, și a fost finalizată de Matei, fiul său și rege al Ungariei.
Ionuț mi-a răspuns că probabil da, există o legătură cu Corvinii, dar am aflat ulterior că nu: familia pastorului luteran Benedict Banfi Hunyades, tatăl argintarului alchimist Johannes, nu era înrudită cu dinastia Corvinilor – Huniade (de Hunedoara). Numele Banfi Hunyades sau Banfihunyades, ori Bánffyhunyad-es poate, în schimb, să aibă legătură cu comunitatea din târgul cu același nume din secolul XV, astăzi cunoscut ca orașul Huedin, unde trăia o comunitate germanică importantă.
Ionuț ne atrage apoi atenția asupra unui șir de cărămizi încastrat în arcadă, care purtau marca „NB” a cetății Baia Mare și ciocanele încrucișate, însemnul societăților (breslelor) minerești, normal pentru zona în care ne găseam, asigurându-ne că provin din construcția originală. Undeva în dreapta jos, o nișă cu o deschidere în arcadă de vreo doi metri lățime, cam un metru și jumătate înălțime și cel mult o jumătate de metru în profunzime a făcut obiectul unui comentariu separat din partea ghidului nostru.
Nișa din subsolul bântuit. Sursa: arhiva personală
Prima reabilitare din ultimele decade ale hotelului fusese făcută de un alt om de afaceri din zonă, care achiziționase imobilul în anul 2003 și l-a deținut până în anul 2022, când l-a vândut familiei Ovidiu Goga și Sorina Pintea, așa cum aveam să aflu ulterior. Când familia Goga – Pintea a preluat afacerea, a făcut și unele reamenajări, printre care – ne-a explicat Ionuț – s-a încercat și excavarea nișei, probabil pentru a câștiga un spațiu în plus la subsol.
Doar că experiența pe care constructorii și proprietarii au avut-o în încercarea de a adânci spațiul cum își propuseseră a fost surprinzătoare, frizând paranormalul, așa că au decis să lase lucrurile cum le-au găsit; decizia s-a bazat și pe mărturiile personalului mai vechi al hotelului, preluat la achiziția afacerii, care și-a descris propriile experiențe cu subsolul bântuit petrecute de-a lungul anilor.
Dar nu (numai) ideea de casă bântuită atrage atenția asupra Casei Banfi Hunyades din Baia Mare, ci și faptul că aici s-a născut și a locuit alchimistul Johannes, de meserie argintar (creator de monede) pentru cetatea Baia Mare și pentru familia arendașului (cu origini olandeze) Georg Lissibona și care, din 1608, s-a stabilit la Londra.
Cum a ajuns și ce făcea Johannes la Londra? Aici lucrurile au devenit și mai interesante, ne-a asigurat Ionuț, pentru că se pare că odată ajuns la Londra a intrat în cercul din jurul lui William Shakespeare, căruia i-ar fi inspirat piesa Romeo și Julieta, după ce a scris un text despre iubirea neîmpărtășită a tinerilor din familiile arendașilor rivali Lissibona (Agatha) și von Herbertstein (Matthias) din Baia Mare.
Subiectul ar fi fost explorat pe larg de un istoric și scriitor amator, de asemenea fiu al Băii Mari, și anume Walter Übelhart, autorul unui roman în care urmărește viața lui Johannes Banfi Hunyades, publicat în anul 2019 sub titlul „În umbra lui Shakespeare” și, mai apoi, a produs și un film artistic, în anul 2016 – „Argintarul” („The Silversmith”). Aș vrea să citesc și eu cartea lui Übelhart, unde o găsesc? l-am întrebat pe Ionuț. O vindem și noi, mi-a răspuns, așa că m-am ales cu un roman istoric, pe care l-am îndesat în rucsac și așa a rămas în următoarele zile de vacanță.
JOHANNES BANFI HUNYADES, ENIGMATICUL ALCHIMIST BĂIMĂREAN
Născut în cetatea Baia Mare în anul 1576, fiul lui Benedict Banfi Hunyades, pastor luteran și al lui Gertrude, Johannes a urmat cursurile Schola Rivulina, o școală unde erau predate inclusiv cursuri de nivel universitar, în patru limbi: latină, greacă, ebraică și engleză. A fost instruit ca ucenic în Breasla Argintarilor, devenind astfel creator de monede. Era în același timp preocupat de experimentele alchimice și de știință, în general, iar tatăl său – deși era un teolog strict – i-a permis să țină un laborator de experimente în subsolul casei, conform cu învățăturile teologului dominican Albertus Magnus.
Ajuns la Londra, Johannes Banfi Hunyades a reușit să obțină un angajament la monetăria din Turnul Londrei, chiar dacă nu a intrat și în breasla aurarilor londonezi. În anul 1619, după 11 ani de viețuire la Londra, Johannes s-a căsătorit cu Dorothy Colton of Kent, care i-a născut patru copii. Undeva în anul 1633 i-a devenit asistent astronomului și filozofului Kenelm Digby la Gresham College, cel mai probabil datorită preocupărilor lor comune pentru științe, în special pentru experimente botanice.
Johannes Banfi Hunyades. Sursa: Wikipedia
Succesul londonez al lui Johannes Banfi Hunyades este pus pe seama câtorva atuuri personale pe care a știut să le exploateze cu pricepere: îndemânarea în materie de creare a monedelor, talentul literar, viziunea sa modernă asupra potențialului de dezvoltare al științelor, cunoașterea mai multor limbi (germană, maghiară, engleză, greacă, latină, ebraică), care i-a oferit prilejul de a relaționa cu diverse personalități europene cu care era contemporan.
Conform teoriei unui „William Shakespeare colectiv”, care acreditează ideea că, de fapt, nu a existat un singur autor al sonetelor și pieselor de teatru shakespeariene, ci un colectiv secret de personaje, multe nobile, care au avut nevoie de o acoperire, o semnătură, pentru a-și putea pune în circulație scrierile, altminteri considerate creații frivole, nedemne de un aristocrat, se speculează faptul că Johannes Banfi Hunyades ar fi ajuns să facă parte din acel cerc literar discret, alături de personaje ca Sir Walter Raleigh, Sir William Stanley, Edward de Vere, lord de Oxford și așa mai departe.
La fel ca și aristocrații care-și exersau hobbyul scrisului, Johannes a scris texte cu personaje și întâmplări transilvane, pe care le-a pus la dispoziția grupului și care, ulterior, s-au transformat în piese de teatru semnate de William Shakespeare ori Ben Johnson. Datorită acestui grup l-a cunoscut pe Francis Bacon și, prin intermediul filozofului englez pe Arthur Dee sau pe (mai tânărul) William Lilly, un astrolog celebru în Anglia secolului XVII.
William Lilly, în manuscrisul de profeții astrologice publicat în 1645 (cu un an înainte de sfârșitul lui Johannes Banfi Hunyades) sub titlul „Anglicus: Peace or not Peace”, este cel care i-a făcut un elogiu argintarului băimărean, pe care îl considera unul dintre cei mai de seamă gânditori din acele vremuri:
Onorabile domn, au trecut acum mai mult de unsprezece, dar nu doisprezece ani împliniți, de când bunul meu Înger m-a îndrumat să vă întâlnesc, spre fericirea mea: moment din care am admirat necontenit lucrările dumneavoastră de chimie, am considerat o binecuvântare deloc lipsită de însemnătate pentru Națiunea noastră faptul că un om atât de învățat, născut departe de noi, cum este Ungaria față de Anglia, a fost hărăzit să trăiască și să dăinuie printre noi, englezii, și, prin bunăvoința sa, să dea naștere unor asemenea învățături rare cum într-adevăr ați făcut dumneavoastră.
OBSESIA LUI WALTER ÜBELHART
Cât a durat vacanța și câteva zile după nu m-am atins de cartea lui Walter Übelhart din mai multe motive, dar probabil că principalul motiv – ca să fiu sincer până la capăt – a fost că ideea cum că Johannes Banfi Hunyades ar fi putut fi autorul real al unor piese celebre de teatru semnate de William Shakespeare mi s-a părut potrivită ca marketing turistic, dar cam atât. Să mergi mai departe, scriind un roman și producând un film artistic pe aceeași temă, părea deja hazardat, în orice caz nu tocmai potrivit cu gustul meu.
În cele din urmă, mai mult pentru că aveam nevoie să mă documentez pe subiectul pe care mi-am propus să-l explorez, am deschis cartea și, în paralel, am urmărit câteva interviuri date de Walter Übelhart, în care a fost de fiecare dată foarte direct în privința motivațiilor sale și a rezultatelor cercetărilor pe care le-a făcut legat de Johannes Banfi Hunyades.
Dintr-o dată perspectiva s-a schimbat și am început să înțeleg că acest Johannes este în sine un subiect care poate fascina, iar legătura lui cu Shakespeare este de fapt doar o nuanță, un episod oarecare din viața complexă și tumultoasă pe care o dusese.
Walter Übelhart. Sursa: eziarultau.ro
Walter Übelhart, băimărean de origine, este biolog, om de afaceri și, iată, istoric și scriitor amator. Pasiunea sa (chiar obsesia) pentru Johannes Banfi Hunyades, acest om de știință renascentist din Maramureș cu aceeași origine germană ca și Übelhart, s-a declanșat fără veste, atunci când cineva i-a arătat câteva monede de secol XVI cu care erau plătiți minerii din Băiuț.
Acele monede, create se pare de meșterul argintar Johannes Banfi Hunyades la comanda arendașului olandez Georg Lissibona, care voia să-și plătească astfel minerii, erau pline de simboluri ezoterice rozicruciene sau francmasonice care nu și-ar fi avut locul acolo; de obicei monedele băimărene se limitau la acele mărci „NB” și „G”, cărora li se adăugau însemnul breslei minerești.
Căutând să afle cine anume era acel meșter Johannes, Walter Übelhart a constatat că are în față un caz aparte, un personaj istoric atipic, enigmatic: meșter argintar sau aurar, foarte învățat, cunoscând mai multe limbi (inclusiv limba engleză, ceea ce era inedit la acea vreme), alchimist pasionat și literat. La un moment dat, Johannes a decis să părăsească Transilvania și, după peregrinări prin Europa Centrală (Praga, Tübingen) ajunge la Londra și sfârșește, se pare, la Amsterdam.
Într-un interviu acordat în urmă cu doi ani unei publicații maramureșene, Walter Übelhart mărturisește că după aproape cinci ani de cercetări, alături de soție și „încă trei prieteni – un istoric, un detectiv și un parapsiholog”, a strâns suficient material pentru a putea propune un studiu științific despre Johannes Banfi Hunyades, dar a ezitat. Timp de un an, materialul strâns a rămas în așteptare, teama cea mai mare fiind aceea că un studiu științific nu va avea niciun impact, nu va stârni niciun interes în comunitatea științifică.
Mai rămâneau două variante: publicarea unui eseu pe tema personajului istoric, sau a unui roman de ficțiune, dar care să valorifice masiv datele istorice obținute: un roman istoric. Așa că Walter Übelhart a scris acel „roman istoric” cât de bine s-a priceput, folosind toate sfaturile care i-au fost date și finanțându-și proiectul din resursele proprii.
Inserând date istorice verificabile și fotografii în roman, alături de ipoteze și personaje fictive autorul și-a luat o mare libertate față de critici, dar a pus și o distanță aproape de nerecuperat față de ceea ce ar fi putut fi un studiu științific.
Te poți întreba: de ce ar trebui să cred în imaginea pe care Übelhart i-a construit-o lui Johannes Banfi Hunyades? Ce dovezi există că ar fi scris texte pe care William Shakespeare sau Ben Johnson să le fi citit și din care să se fi inspirat pentru piesele lor de teatru ajunse apoi celebre? Ce dovezi am avea că s-a aflat la originea Ordinului Templului Rozicrucian? Sau că ar fi condus experimente alchimice alături de împăratul Rudolf al II-lea Habsburg la Praga?
Dar toate acestea contează mai puțin. Pentru Walter Übelhart acest Johannes Banfi Hunyades este „un Leonardo da Vinci din Baia Mare”, un contur istoric clar, un personaj care a ales deliberat să nu lase în istorie mai multe urme decât ar fi fost cazul; nu și-a dorit să fie o pildă pentru urmași. Doar că Übelhart a decis să-l descopere pentru contemporaneitate, să facă vâlvă, așa că nu s-a limitat la un roman, ci a finanțat și un film artistic – „The Silversmith” – care a apărut în 2016 și pe care l-a propus mai multor festivaluri de film independent.
Scriind acest articol, am rămas în contact cu Ionuț și, din una în alta, am avut șansa să mă aud la telefon prin intermediul său cu Walter Übelhart, să facem cunoștință, să ne promitem că vom încerca să ne cunoaștem mai bine cândva, în viitor, dar nu am trecut pe lângă ocazia de-ai pune câteva întrebări și de consemna răspunsurile sale.
Vă întreb din start Walter Übelhart și fără mult fason: este Johannes Banfi Hunyades (și) un alter ego al dumneavoastră? Simțiți, ați simțit acest lucru?
Este o întrebare pe care mi-au pus-o foarte mulți cititori ai cărții sau spectatori ai filmului. Unii dintre ei chiar sugerau că aș fi reîncarnarea lui Banfi. Sunt un tip rațional și mai ales mă consider un tip modest. Mi-ar fi greu să mă compar cu o somitate ca Banfi Hunyades. Există desigur și câteva asemănări între noi, ce țin de origine sau preocupări, și le-aș enumera dacă tot m-ați provocat cu întrebarea: amândoi suntem de origine germană, cunoscători a patru limbi, cu cercetări domeniul botanicii, o aplecare spre zona ezoterică, scriitori, ne-am născut în același oraș, simțul umorului etc.
Ați fost probabil un copil foarte curios și, ca tânăr, ați continuat să evoluați ținând cont în primul rând, ca un veritabil epicureu, de atingerea fericirii prin activități care bucură sufletul și permit investirea deplină a pasiunii. Așa a ajuns să vă pasioneze istoria și istoriografia, numismatica și ezoterismul, toate sublimate în căutarea alter egoului Johannes?
Aceste căutări le-am avut din copilărie. La 23 de ani publicam deja un studiu științific despre botanică într-o revistă a Academiei Române. Am trecut apoi la istorie și cercetări în domeniul etnografiei. Am fost prezent de tânăr la diferite conferințe internaționale de biologie sau etnografie.
A fost, la vremea sa, renascentistul învățat Johannes Banfi Hunyades – germanul născut în Baia Mare, cetate a regatului Ungariei devenit profesor în Anglia elisabetană – un cetățean european în sensul modern, actual al cuvântului?
Aș spune mai mult decât european. M-a impresionat o declarație despre universalitatea omului spusă la sfârșit de secolul XVI în care sugera că indiferent care este patria ta, universul este mama ta. Din păcate, nici după 400 de ani de la această declarație omenirea încă nu a înțeles acest lucru.
Dumneavoastră ați făcut treaba cea grea, l-ați redescoperit și actualizat pe Johannes Banfi Hunyades – acel Leonardo da Vinci de Maramureș – și l-ați oferit împreună cu toată povestea sa actualului oraș Baia Mare. Ce ar trebui, musai, să facă acum comunitatea din Baia Mare cu ceea ce i-ați oferit?
Există foarte mulți entuziaști sau fani ai cărții și ai filmului. Dar cum există aceea vorbă „nimeni nu e profet în țara lui”, m-am lovit l-a rândul meu de un anumit dezinteres sau oameni care preferă să conteste ceea ce tu ai descoperit. Cred că acest personaj important al orașului Baia Mare ar merita o statuie în zona casei sale natale, de exemplu. Sau punerea în valoare a presupusului balcon al Julietei care ar fi mai veridic decât cel din Verona. Dar poate este nevoie de ceva timp să se ajungă la aceea „masă critică” care să răstoarne scepticismul unora.
Credeți că Johannes este supărat pe dumneavoastră? Poate că ar fi preferat să rămână, ca în viață, discret, departe de ochii lumii cu întreaga sa poveste și dumneavoastră ați nesocotit, fără voie, această dorință a sa. Sau poate că nu, ce credeți?
Mi-am pus adesea această întrebare și cred că nu este supărat, ci chiar a dorit prin mine să iasă la lumină. Spun asta prin faptul că atunci când scriam primul roman despre el, ideile îmi veneau când vizitam casa lui natală sau mă uitam atent la efigia lui. Aveam impresia că îmi transmite mesaje pe spirala timpului.
LOGIA CASEI ELISABETA SAU BALCONUL DIN VERONA?
Johannes Banfi Hunyades este acum o curiozitate pe care unii întreprinzători din turism o exploatează, în beneficiul orașului Baia Mare. Și nu este rău deloc, mai ales că, după Revoluția din 1989 și dezindustrializarea forțată care a afectat zonele miniere, Baia Mare a fost crunt lovită și nici astăzi nu putem spune că și-a revenit.
Se poate profita de un personaj istoric cum este Johannes Banfi Hunyades pentru a propulsa turismul din zonă și din România, în general? De ce nu? Nu se întâmplă la fel cu Vlad Dracul de la Bram Stoker încoace? Întrebarea care se pune este cum se poate profita cât mai eficient la nivel de comunitate și național de faptul că a existat un personaj istoric insolit, care a ajuns să se impună printre gânditorii vremii sale din Londra elisabetană ca fiind un mare învățat, deși venea dintr-un oraș feudal minier din Transilvania.
Casa Elisabeta. La catul întâi era o logie în secolul XVI. Sursa: arhiva proprie
Walter Übelhart sugerează amplasarea unei statui în centrul vechi al orașului Baia Mare, undeva în fața Casei Banfi Hunyades, iar propunerea sa mi se pare absolut firească și ar fi logic ca administrația locală să nu mai piardă timpul și să inițieze un concurs pentru un astfel de proiect, mai ales că orașul nu duce absolut deloc lipsă de artiști capabili să-l ducă la îndeplinire.
Apoi, dacă acceptăm ideea că Johannes l-ar fi putut inspira pe William Shakespeare – care, se știe, nu a călătorit în Italia, la Verona, în schimb Matthias von Herbertstein, tânărul care ar fi inspirat personajul Romeo, avea rude stabilite în Italia și ar fi vrut să fugă acolo cu iubita sa Agatha din familia rivală Lissibona – ne dăm seama imediat că următorul proiect de pe listă ar fi punerea în valoare, turistic vorbind, a logiei Casei Iancu de Hunedoara (sau Casa Elisabeta). Din păcate, la acest moment Casa Elisabeta se află într-o stare deloc bună.
România trebuie să-și revendice fiii, să continue să se deschidă multicultural în această Uniune Europeană în care am început să prosperăm după, iată, nici 17 ani de când suntem membri ai acestui club select al lumii. Mie Johannes Banfi Hunyades mi se pare facinant și ca personaj istoric în sine, dar și ca efigie transilvană a Renașterii, definind prin existența sa complexitatea culturală a acestor locuri, în acele vremuri. Închei aici povestea cu care simțeam că sunt dator, după experiențele mele ca turist (aproape) întâmplător în Baia Mare. Baia Mare a încercat de două ori să obțină titlul de capitală culturală europeană: prima dată a pierdut competiția cu Tirana, a doua oară cu Lublin. Aș încerca un pronostic: dacă adminsitrația locală băimăreană va amplasa un bust al lui Johannes Banfi Hunyades în centul său vechi, următoarea candidatură va fi, ca prin miracol, un succes. Facem un pariu?