Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Ploiești și procurorii
D.I.I.C.O.T. au reuşit să-l prindă pe un bărbat din Făgăraş bănuit de
pornografie infantilă. Din 2012 până în prezent, bărbatul de 47 de ani ar fi creat
aproximativ 70 de conturi pe un site de socializare, cu date de identificare false. Concret, individul atrăgea minori cu ajutorul acestor date false prtinzând că şi el este un copil, fată sau băiat după caz şi cu vârste între 10 şi 17 ani după cum credea că-i va interesa pe interlocutorii săi. Pentru a le câştiga încrederea, bărbatul inventa câte o poveste complexă în spatele fiecărui personaj, postând zilnic de pe fiecare cont și asociind conturile prin relații de prietenie, sau rudenie. În acest mod, acesta a reușit să acumuleze, pe unele dintre conturi, peste 1.000 de prieteni virtuali, toţi minori. În urma percheziţiilor, polițiștii au ridicat sisteme informatice și suporturi de stocare a datelor informatice, care probează infracţiunea de pornografie infantilă. De asemenea, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior, pe numele acestuia Tribunalul Prahova dispunând măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.