Sursă foto: Scoala Romaneasca

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, Federația Națională Sindicală „Alma Mater” și sindicatele din Educației au anunțat grevă totală în educație, începând cu data de 22 mai. Potrivit rezultatelor referendumului făcut în rândul profesorilor din țară, peste 70% au votat pentru grevă generală.

„Conform legii, greva se face la locul de muncă. Dar e bine, recomandat, ca elevii să stea acasă, sunt mai mari riscurile dacă nu va avea să stea cu ei. Profesorii nu trebuie să supravegheze copiii, pot să stea și în cancelarie”, au spus sindicatele.

Miercuri, 17 mai, profesorii vor face grevă de avertisment de 2 ore. Elevii vor veni la ore dar nu se va preda, a explicat Marius Nistor.

„Fac un apel către părinți să înțeleagă – și recomandăm în același timp – să ținem copiii acasă, pentru că sunt foarte multe situații în care 100% s-a votat pentru grevă”, a declarat Simion Hăncescu.

„Da, există riscul, o spunem responsabil, să se dea peste cap examenele naționale. Vina nu este a noastră, nici a oamenilor din sistem, este a guvernanților. Ei trebuie să se gândească, a lor este vina dacă se va întâmpla, repet, să nu se dea examenele naționale sau decalarea (examenelor naționale – n.red). De aceea, fac un apel către cei care au frâiele în această țară: să lase orgoliile și să se așeze la masă. Altfel, riscurile sunt majore. Se folosește termenul de înghețarea anului școlar. Ferească Dumnezeu! Dacă se va ajunge acolo, guvernanții vor plăti”, a mai spus Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), în cadrul unei conferințe de presă.

Sursă: G4Media.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *