Sursă foto: CSM Ploiești

În ultima săptămână, sportivii secţiei de box a CSM Ploieşti au reprezentat clubul prahovean la Cupa României pentru Juniori, competiţie desfăşurată în Sala Grădinari, din Iaşi, unde au câștigat o medalie de aur şi una de bronz.

Cele două medalii au fost obținute la categoria de greutate „52 kg”: Fabian Stroe a urcat pe prima treaptă a podiumului, iar Mihai Muşat a completat și el performanța colegului său, luând medalia de bronz.

Mihai Muşat a luat „bronzul” după ce a trecut în „optimi” şi „sferturi” de Antonion Debreţeni (Voinţa Cluj), prin RSC în prima repriză, respectiv de Cătălin Roşu (SCM Craiova), prin RSC în repriza a 3-a, dar a fost învins în semifinale de Andrei Jgheban (SCM Bacău).

Fabian Stroe a avut „bye” în optimi de finală, după care a trecut, pe rând, pe Aidan Lucaci (CSM Suceava) şi Iulian Udroiu (Dinamo), pentru ca, în finală, să îl învingă Andrei Jgheban, adică fix cel care câştigase în semifinală în faţa lui Mihai Muşat!

„Sportivul pregătit la CSM Ploieşti de Titi Tudor şi Adrian Pîrlogea repetă, astfel, performanţa de anul trecut, atunci când a obţinut medalia de aur la Cupa României, dar la categoria „48 kg”. În 2022, el a fost şi campion naţional al aceleiaşi categorii şi a reprezentat România la Campionatul European de Juniori de anul trecut, din Italia (Montesilvano).” notează cei de la CSM Ploiești.

Rezultatele celorlalţi sportivi de la CSM Ploieşti în competiţia de la Iaşi:

Categoria „46 kg”

Andrei Virson a pierdut în optimi de finală la Ionuţ Panainte

Cătălin Bănică a pierdut în optimi de finală la Mihai Ciurariu

Categoria „50 kg”

Ionuţ Dragomir a pierdut în sferturi de finală la Cristian Pistoaei (Oneşti)

Categoria „54 kg”

Alexandru Spiridon a pierdut în optimi de finală la Iulian Buletică (Şomuz Fălticeni)

Categoria „66 kg”

Iustin Radu victorie în „16”-imi la Dragoş Baciu, apoi înfrângere în optimi de finală la Luca Fatan

David Pandele a pierdut în optimi de finală la Petru Munteanu (CS Năvodari)

Eduard Radu a pierdut în optimi de finală la Rareş Grama (CSM Zalău)

Categoria „80 kg”

Nicolas Calimachi victorie în optimi de finală la Rareş Chiţicaru (CS Pandurii), apoi înfrângere în sferturi de finală la Matei Nastasiuc

Categoria „+80 kg”

Mihai Săvulescu a pierdut în optimi de finală la Ionuţ Marc (Crişul Oradea)

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *