Sursă: gorjeanul.ro

Cercetările arată că tinerii care muncesc încă de pe băncile școlii învață să-și gestioneze mai eficient timpul, devenind și mai responsabili, motivați în activitățile la care iau loc. România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la rata de angajare a elevilor și studenților cu vârste între 15 și 29 de ani, conform datelor Eurostat.

Media de angajare a persoanelor cu vârste între 15 și 29 de ani este, la nivelul Uniunii Europene, de 23%, acesta referindu-se doar la cei care urmează o formă de învățământ.

Raportul Eurostat prezintă următoarele procente pentru țara noastra cât și altele:

  • România se află sub media UE, cu 2% dintre elevi și studenți angajați;
  • Slovacia, 4%;
  • Ungaria și Bulgaria, 5%;
  • Danemarca, 70%;
  • Germania, 42%.

    „Noi avem un nivel de colectivism foarte ridicat, iar în structura colectivistă, tinerii nu sunt foarte încurajați și nu au practica de a lucra și a face bani în timpul studiilor. În timpul studiilor, cultura este că ești susținut de către stat și de către familie”, spune Daniel David, rectorul Universităţii Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, într-un interviu pentru Libertatea.

„Păi nu cred că ni se prezintă aceste idei la şcoală şi liceu, nici acasă, părinţii nu prea încurajează asta.”– este ceea ce spune un tânăr într-un interviu luat de ProTv. Ceea ce ne duce cu gândul la confortul asteptat de tineri, indemnat desigur și de părinti. În România aceștia s-au obisnuit cu ideea de a fi sustinuti financiar, urmand să rămână fara o idee de cum e sa ai job si să iti gestionezi banii.

Pe de altă parte, numărul tinerilor care vor să plece din ţară s-a triplat, arată rezultatul barometrului Insights PulseZ. Fetele își doresc mai mult decât băieții să plece, iar pe grupe de vârstă, cei din categoria 16-18 ani sunt cei mai încântați de această idee.

Sursă: libertatea.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *