Kelemen Hunor, viceprim-ministrul României, va candida pentru un nou mandat la funcţia de preşedinte al Uniunii Democrate Maghiare din România la finalul săptămânii curente.
Liderul UDMR a acordat un interviu pentru AGERPRES în care a spus că „după 12 ani de zile în funcţia de preşedinte al Uniunii şi după 26 de ani de politică” are „experienţa necesară, forţa necesară” să candideze pentru noul mandat. Anul acesta, congresul UDMR se va ține în Capitala Culturală Europeană, Timișoara.
Vicepremierul Cabinetului Ciucă a vorbit despre problema importului de cereale din Ucraina, despre inflaţie şi scumpirile în lanţ din ultima perioadă, despre pensiile speciale și aşteptările vizitei în România a ministrului de Interne austriac.
Interviul acordat de Kelemen Hunor:
Corespondent AGERPRES: „Miercuri se va afla la Bucureşti ministrul de Interne austriac, tema cea mai probabilă fiind legată de spaţiul Schengen. Ce credeţi că ne va aduce această vizită şi ce şanse va avea România de a adera la Schengen în 2023 sau în viitorul apropiat?”
Kelemen Hunor: „Este o vizită importantă. Dialogul trebuie continuat, reluat după o pauză şi trebuie să arătăm, încă o dată, dacă mai este necesar, şi austriecilor, că România nu numai că a fost pregătită pentru a adera la spaţiul Schengen, este pregătită în continuare. Din punctul nostru de vedere, acea decizie a fost una incorectă şi trebuie reconsiderată poziţia Austriei. Bănuiesc că acest mesaj va fi foarte clar spus de toţi colegii mei cu care se va întâlni ministrul de Interne austriac.
Ce va spune el – că toată lumea asta ne întreabă, ce mesaj va avea el – probabil că nu va avea un mesaj foarte detaliat, fără termene concrete. Eu aş vrea să spună măcar că din septembrie, din octombrie, să spună o dată. Probabil că ne va spune că suntem pe drumul cel bun. Nu ne încălzeşte cu nimic, dar noi trebuie să fim fermi şi trebuie să spunem încă o dată că decizia lor a fost una absolut incorectă, nu ne-a ajutat pe noi. Nu a ajutat solidaritatea europeană şi, până la urmă, nu i-a ajutat nici pe ei în disputele lor interne şi că sunt teme care nu trebuie politizate. Asta trebuie să spunem noi.
Ce va spune el vom vedea, dar mă tem că va fi doar un mesaj general, un mesaj de care am mai avut parte de când dorim să intrăm în spaţiul Schengen şi acest mesaj de obicei se referă la următoarea frază: „sunteţi pe drumul cel bun, continuaţi”. Este cam puţin dacă mă întrebaţi pe mine.”
Vezi aici întregul interviu.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.