giratoriul Dosar penal în urma accidentului produs aseară în giratoriul de la Bărcănești

Șofer beat implicat în accident rutier cu 9 autoturisme, în Ploiești

Duminică noapte, în jurul orei 3.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Ploiești, în timp ce efectuau activități de supraveghere și control al traficului rutier, au fost sesizați despre faptul că pe strada Sergent Erou Mateescu Gheorghe din municipiu, s-ar fi produs un accident rutier soldat cu pagube materiale.

Din primele date de la fața locului, s-a constatat faptul că un bărbat în vârstă de 41 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul din direcția Străzii Deltei către Brânciog la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra volanului și a intrat în coliziune cu autoturismul din fața sa, acesta din urmă intrând în coliziune, la rândul său, cu un alt autoturism.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că impactul s-ar fi  produs între 9 autoturisme, nefiind înregistrare victime omenești.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *