Ziua Educaţiei Zi liberă de Ziua Educaţiei

Sindicaliștii din învățămant intră în grevă generală. Anul școlar se încheie mai repede?

Anul școlar este pe cale să se încheie mai repede, după ce sindicaliștii din învățămant au anunțat că intră în grevă generală. Procedura de strangere de semnături a fost demarată după ce Guvernul a anunțat intenția de a îngheța salariile.

Dacă se va intra în grevă generală situația la școlară a elevilor ar putea rămane neîncheiată

Potrivit presshub, anul școlar curent ar putea să se încheie luna viitoare, avertizează într-un comunicat Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spriru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”. Sindicatele au demarat strângerea de semnături în vederea declanşării grevei generale, având în vedere că solicitările lor au rămas fără rezolvare, iar Executivul intenţionează să ia decizii cu impact negativ suplimentar pentru angajaţii din învăţământ.

„Hotărârea de a apela la această formă extremă de protest este cu atât mai justificată cu cât, prin proiectul de Ordonanță de Urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, care urmează să fie discutat în Coaliția de Guvernare, Executivul intenționează să ia decizii cu impact negativ suplimentar pentru angajații din învățământ, în condițiile în care: 

  1. Se plafonează cheltuielile de personal la nivelul anului 2022 – imposibil de realizat în sistemul de învățământ, deoarece salariile cadrelor didactice se majorează odată cu trecerea la un grad didactic superior/ o nouă tranșă de vechime; 
  2. Se blochează atingerea de către personalul didactic auxiliar și nedidactic a salariilor de bază din Legea 153/2017, contrar promisiunii făcute de președinții PSD și PNL în urmă cu două săptămâni;
  3. Se accentuează deficitul de personal prin: interdicția cumulului pensiei cu salariul și prin blocarea organizării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante;
  4. Se blochează activitățile de formare profesională (esențiale în dezvoltarea carierei didactice)”. Citește și Exmatriculare, amenzi pentru părinţi, interzicerea telefoanelor – propuneri ale sindicaliștilor din domeniul Educației, potrivit sursei citate/

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *