Vineri, la ora 21:00, FC U Craiova şi Petrolul Ploieşti se întâlnesc pe stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie, într-o partidă contând pentru etapa a 2-a din play-out-ul Superligii.
Disputa va fi arbitrată de Cătălin Popa (Piteşti), ajutat de asistenţii Ovidiu Artene (Vaslui) şi Romică Bîrdeş (Piteşti). Al patrulea oficial va fi Iulian Dima (Bucureşti). VAR-ul va fi asigurat de Marcel Bîrsan şi Radu Adrian Ghinguleac (ambii din Bucureşti). Observator din partea CCA va fi Vasile Bratu (Slobozia). LPF l-a desemnat supervizor pe Marian Bucurescu (Bucureşti), scrie Gazeta de Sud.
Craiovenii preferă să păstreze liniștea înaintea acestui meci important și nu au organizat o conferință de presă (de altfel, oltenii chiar au fost amendați pentru că antrenorul Nicolo Napoli nu s-a prezentat cu 5000 de lei la flash-interviu, după ultimul meci). Se știe doar că, în pauza prilejuită de meciurile echipei naționale, FC U a învins divizionara secundă Viitorul Pandurii Târgu Jiu cu 5-3, într-un meci amical.
În schimb, antrenorul Petrolului Ploieşti, Florin Pârvu, a oferit declarații și a avut cuvinte de laudă la adresa adversarilor de vineri.
„E primul meci după pauza competiţională şi pot spune că întâlnim o echipă foarte bună. În sezonul regular s-a bătut până în ultimul moment pentru a intra în play-off. E o echipă cu un lot de jucători foarte buni. Ştim ce ne aşteaptă, am făcut analiza lor. FCU are jucători care pot face diferenţa, dar o să fim bine atât timp cât vom sta bine defensiv. Ştim ce avem de făcut şi cred că vom reuşi să-i blocăm foarte bine.
Nicolo Napoli este un antrenor care activează de foarte mult timp în fotbalul românesc. A conchetat foarte mult timp cu această echipă şi cunoaşte foarte bine tot ce se întâmplă în club. Este un antrenor cu mare experienţă, deci va fi un duel interesant. Noi venim după două jocuri câştigate, avem încredere şi sunt premise pentru a face un joc bun şi vineri şi pentru a ne întoarce cu puncte de la Craiova. Sper să fie un meci plăcut, iar noi să ne întoarcem victorioşi”
Un virus a lovit lotul „lupilor galbeni”!
Florin Pârvu a mai declarat: „Ce pot spune este că ne-a dat puţin peste cap săptămâna trecută o viroză în cadrul echipei. A scos din antrenament o mare parte dintre jucători. Mai sunt ceva probleme şi acum. Gicu Grozav nu a fost ieri la antrenament şi mai fost şi alţii. Staff-ul medical lucrează din greu pentru a-i readuce la o capacitate bună pentru antrernamente.
Dacă mă întrebai înainte, pauza asta o aşteptam cu mare interes. Voiam să vină, pentru că am avut o perioadă foarte grea. Dar acum, cu tot ce s-a întâmplat, parcă mai mult ne-a încurcat. Suntem în situaţia în care suntem şi această viroză ne-a afectat destul de serios. Sunt jucători cu febră, unii au luat şi antibiotic!”
Sursă: Gazeta de Sud (citește aici și declarațiile lui Bart Meijers)
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.