O nouă întâlnire tensionată între operatorii care efectuează curse de transport persoane în Prahova, primari și conducerea Consiliului Județean. Dezbaterile au fost concentrate și de această dată pe tema criteriilor din Caietul de sarcini în ceea ce privește atribuirea prin licitație a serviciului transport persoane, atribuire care ar urma să aibă loc până în vara acestui an.
Operatorii care efectuează curse de transport persoane în Prahova vor fi nevoiți să se înscrie la licitație pentru a putea presta astfel de servicii pe raza județului. În aceste condiții, conducerea Consiliului Județean Prahova a decis să impună o serie criterii, multe dintre ele fiind insa contestate de operatori.
Printre altele, discuțiile au vizat modificările aduse în Caietul de Sarcini și în ceea ce privește introducerea sistemului de ticketing.
La dezbateri au fost prezenți și mai mulți primari prahoveni care au prezentat problemele cu care se confruntă în ceea ce privește serviciul de transport intrajudețean.
Acum rămâne de văzut dacă, în urma dezbaterii, vor exista modificări ale proiectului de hotărâre privind organizarea serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate pe raza administrativ-teritorială a județului Prahova.