Gazonul de pe stadionul din Ploiești a arătat deplorabil sâmbătă, la meciul dintre Petrolul și Chindia. Ninsoarea din ultimele două zile a afectat serios suprafața de joc care era brăzdată de dâre de noroi și pe alocuri presărată cu bălți.

Cum ninsoarea a continuat să cadă, îngrijitorii arenei au apelat la mătură și găleata cu var la pauză, pentru a trasa liniile de la careul de 16 metri, șterse după jocul din prima parte.

Legat de acest subiect, consilierul local Dragoș Machițescu, de altfel unul dintre suporterii înfocați ai Petrolului Ploiești, a susținut că anul acesta gazonul va fi schimbat.

”Din start vă spun faptul că vom schimba gazonul  anul acesta indiferent de ce adrese mai apar din partea clubului Petrolul Ploiești.

Am încercat să facem acest lucru încă din vara anului trecut deoarece suntem conștienți că acest gazon nu a fost schimbat de 12 ani și că este absolut necesar să facem acest lucru.

Atunci nu s-a putut deoarece oficialii clubului au susținut că trebuie să avem grijă de cei 700-800 de abonați.

Sunt echipe precum U Cluj, CFR Cluj, Universitatea Craiova sau UTA Arad care au putut să joace pe alte stadioane în momentul în care s-a luat decizia de a se schimba gazonul în perioada competițională, numai noi nu am putut”, a precizat consilierul local Dragoș Machițescu.

”S-a muncit mult ca meciul dintre Petrolul Ploiești și Chindia Târgoviște să se joace în condiții optime și trebuie să respectăm munca unor oameni care au depus un efort continuu.

Țin să precizez că, mai devreme, la Arad, terenul arăta deplorabil din primul minut. Acolo gazonul a fost schimbat în urmă cu câteva luni.  La Cluj, aseară, la fel. Și acolo gazonul a fost schimbat în toamnă, după festivalul Untold.

În ceea ce ne privește, pentru un gazon care, așa cum spuneam, are 12 ani , credeți-mă că a arată bine sau mai corect spus a fost practicabil, mai ales în actualele condiții meteo”, a mai adăugat reprezentantul legislativului ploieștean.

.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *