A fost clasat dosarul ”Ponta-Blair”! Dosarul a fost instrumentat de DNA Ploiești, în 2016, iar printre inculpați s-au numărat fostul premier Victor Ponta și fostul deputat Sebastian Ghță.
Fostul premier Victor Ponta și fostul deputat Sebastian Ghiță erau inculpați încă din 2016 pentru folosirea influenței de lideri de partid în scopul obținerii de foloase necuvenite și spălare de bani.
Într-o primă reacție, fostul premier a precizat că decizia magistraților privind clasarea dosarului Ponta – Blair nu are legătură cu prescripția.
”După 6 ani de umilințe și minciuni s-a închis și Dosarul “Ponta – Blair”. Mă bucur că în România, după atâția ani, se poate face totuși puțină dreptate. Sigur că Portocală și șefii care l-au pus sunt bine merci; sigur că nimeni nu îmi dă înapoi cei 6 ani; nici nu își va cere scuze vreunul dintre cei care m-au înjurat pe această temă. Dar , ce nu te omoară te întărește! PS – pentru focile care încă mai caută ceva de înjurat, clasarea NU are nicio legătură cu prescripția; doar cu faptul că acuzațiile lui Portocală au fost pur și simplu aberante, un caz ”de școală” de dosar politic!, a scris Victor Ponta pe Facebook.
La acea dată, mai precis în septembrie 2016, Victor Ponta și Sebastian Ghiță au fost plasați sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Concret, DNA Ploiești că fostul preşedinte al PSD, Victor Ponta, şi-ar fi folosit autoritatea de lider de partid pentru a-l pune pe omul de afaceri din Ploieşti, Sebastian Ghiţă, pe un loc eligibil la alegerile parlamentare din 2012. În schimb, ar fi primit o sponsorizare de 220.000 de euro pentru aducerea în România a fostului premier britanic laburist Tony Blair.
“Pentru desemnarea drept candidat pe listele unui partid politic a lui Ghiţă Sebastian Aurelian, într-un colegiu electoral în care formaţiunea politică să aibă certitudinea că va obţine mandatul pentru care se candida, Ponta Victor Viorel, în calitatea sa de preşedinte al respectivului partid politic, şi-a folosit autoritatea pentru confirmarea propunerii acestuia pe lista de candidaţi. Confirmarea propunerii a fost făcută de Ponta Victor Viorel în scopul obţinerii de foloase ce nu i se cuveneau, constând în plata sumei de 220.000 euro, necesară organizării unei vizite în România a unei personalități politice străine. Se urmărea astfel ca, prin mediatizarea unor întâlniri alături de personalitatea care beneficia de notorietate internaţională, Ponta Victor Viorel să câştige capital electoral, în condiţiile în care, în cursul anului 2012, potrivit calendarului electoral, urmau să aibă loc alegeri locale şi parlamentare. Suma de 220.000 de euro a fost obţinută prin persoane interpuse, de la inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian.
Pentru a crea aparenţa că vizita fostului lider străin în România nu are loc la iniţiativa partidului, s-a stabilit ca întreaga activitate să fie organizată prin intermediul unei organizaţii nonprofit şi apolitice, care să inducă ideea în rândul opiniei publice că întâlnirea persoanei publice străine cu Ponta Victor Viorel ar fi avut loc la iniţiativa celui dintâi. În acest scop, Ponta Victor împreună cu Ghiţă Sebastian i-au solicitat reprezentantului organizaţiei nonprofit să găsească o modalitate prin care politicianul străin să fie chemat în România fără să fie cunoscut faptul că aceasta avea loc la iniţiativa lui Ponta Victor Viorel, iar plata ocazionată de organizarea acestui eveniment să fie suportată de Ghiţă Sebastian Aurelian prin intermediul unei societăți comerciale controlate prin persoane interpuse.”