Celebrul tren de epocă ce leagă Parisul de Istanbul a ajuns în Pahova
După o pauză de doi ani, Orient Express, celebrul tren de epocă ce leagă Parisul de Istanbul, a traversat din nou România. Luxoasa garnitură a făcut tradiţionala oprire în Gara Sinaia. Cei aproape 100 de pasageri au fost întâmpinaţi de fanfară, aceştia având mai apoi ocazia să viziteze şi Castelul Peleş. Turiştii au fost cuceriţi de frumuseţea acestuia. Un bilet i-a costat anul acesta pe unii dintre călători şi 17000 de lire.
Celebrul tren de epocă ce leagă Parisul de Istanbul a ajuns în Pahova
„Este întotdeauna special să venim aici, mai ales în Sinaia, este un loc foarte frumos. Avem aproximativ 100 de pasageri, foarte bucuroşi cu toţii să vadă România. Este foarte frumos să vedem că la fiecare oprire suntem întâmpinaţi de oameni zâmbitori şi primitori”, a declaratSTEFANO SGAMBELLONE, majordom şef.
Staff-ul este unul numeros şi depune toate eforturile pentru a se asigura că fiecare turist are parte de o călătorie perfectă. Într-unul dintre barurile de pe Orient Express călătorii se pot bucura de muzică de pian live, de partide de şah şi de cocktailuri delicioase.
Luxul domneşte şi în vagoanele restaurant din garnitura Orient Express. Iar pentru ca experienţa să fie una completă, trenul are chiar şi un magazin de bijuterii.
Cât timp trenul a staţionat la Sinaia, turiştii s-au bucurat de o vizită la Castelul Peleş, de care au rămas profund impresionaţi.
De 139 de ani, trenul istoric circulă pe traseul Paris – Budapesta – Sinaia – Bucureşti – Istanbul. Călătoria durează 11 zile.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.