Consiliul Județean Prahova a fost convocat, luni după-amiază, în ședință de îndată, pentru a dezbate problema sistării apei calde în municipiul Ploiești.
În aceste condiții, legislativul județean l-a mandatat pe președintelui CJ, Iulian Dumitrescu, ca în ședința AGA a ADI Termie, care va avea loc mâine, să solicite rezilierea contractului cu noul operator care a preluat serviciul în primăvara acestui an.
Decizia va fi luată în contextul în care Termoficare Prahova a oprit, luni dimineață, furnizarea de apă caldă în Ploiești, pentru cel puțin 30 de zile.Președintele CJ Prahova a primit, din partea consilierilor județeni, mandatul solicitat.
Acesta a menționat că, în cazul în care rezilierea este posibilă, se va recurge la această variantă, urmată de atribuirea directă a contractului.
“Mi se pare inacceptabil să întrerupă furnizarea apei calde către populație. Mi se pare inadmisibil să creadă orice firmă care ar veni să preia acest serviciu să creadă că poate face orice vrea în Ploiești. Mâine am convocat o ședință AGA la ADI Termie. Vom dezbate posibilitatea rezilierii contractului de delegare a serviciului de termie, dacă sunt îndeplinite condițiile legale. Vă solicit un mandat pentru ședința AGA de mâine. Dacă s-ar întâmpla să se rezilieze, ploieștenii nu trebuie să se teamă că vom intra într-o nouă licitație, ci avem posibilitatea unei încredințări directe pe situații de urgență a serviciului de termie. Este inacceptabil ca un oraș întreg să rămână «minim 30 de zile» fără apă caldă la două luni de când (operatorul Termoficare Prahova – n.r.) a preluat serviciul de termie”, a declarat președintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu.