Amenzi de peste 700.000 de lei în benzinării date de inspectorii de muncă în toata țara.
Potrivit unui comunicat al Inspecţiei Muncii, în perioada 15 – 22 iulie 2022 s-a desfăşurat Campania naţională de verificare a modului în care sunt respectate cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor, precum şi verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea, modificarea, suspendarea şi executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care îşi desfăşoară activităţi în staţiile de distribuţie a carburanţilor auto cod CAEN-4730. Campania s-a desfăşurat în toate judeţele şi a vizat toate tipurile de întreprinderi (mici, mijlocii şi mari, cu capital de stat, privat şi mixt), care efectuează activităţi de distribuţie a carburanţilor pentru autovehicule.
„Pentru neconformităţile depistate în cadrul campaniei de control, inspectorii de muncă au aplicat 1171 de sancţiuni, din care 1009 avertismente şi 162 amenzi, în valoare totală de 702.300 lei. Pentru remedierea neconformităţilor constatate în domeniul relaţiilor de muncă, au fost dispuse 786 de măsuri, iar în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, au fost dispuse 1038 de măsuri, cu termene de îndeplinire precise. Măsurile dispuse de inspectorii de muncă au termene concrete de remediere a neconformităţilor constatate, iar aceştia vor monitoriza modul în care angajatorii îndeplinesc măsurile dispuse, la termenele scadente”, se precizează în comunicatul citat.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.
Mai multe informații gasiți aici:Inspectorii de muncă au dat amenzi de peste 700.000 de lei în benzinării din toată ţara, în ultima săptămână (g4media.ro)