Pauza meciului dintre CSM Ploiești și Măgura Cisnădie. O tensiune nefirească planează asupra celor care urmăresc partida. “Vă rugăm frumos să ne spuneți și nouă dacă s-a mai întâmplat ceva, dacă mai vedem aici handbal și baschet de calitate! Știți ceva? Ce-au făcut fetele, azi? Dar băieții? Se cunoaște starea baschetbaliștilor?” veneau întrebări din toate direcțiile, spectatorii fiind convinși că mass-media ar trebui să știe multe și mărunte.

Printre cei prezenți în sală l-am zărit și pe Ion Nicolae, coordonatorul secției de handbal masculin. Rugat să comenteze situația tragicomică în care se află CSM-ul, omul de handbal a admis că sportul, în general, se află în criză la clubul municipalității: “Ceea ce se întâmplă acum reprezintă o situație complet neprevăzută! Cu toții, jucători și antrenori, am înțeles descrisa situație, o lună, două, trei… Sincer, chiar am crezut că este vorba despre o lipsă de comunicare dar, ulterior, am constatat că este vorba despre rea voință! Se tot vorbește despre aceste plăți prin PFA-uri. Adică, sincer, cam peste tot se plătește la fel iar aici este ilegal! Cum se știe, odată cu schimbarea noului cod fiscal, în ianuarie 2016, noi aveam contracte pe prestări servicii, dovedite ulterior ilegale pentru plată. Iar conducerea i-a obligat pe sportivi să-și facă PFA-uri! Primele trei luni a fost totul în regulă, ulterior organele din Primăria Ploiești au constatat ilegalitatea acestora intrându-se în acest vid de legalitate! Astăzi, handbaliștii au făcut o notificare la club iar marți vor depune memorii la FRH. Va urma o perioadă de 10 zile pentru soluționare iar apoi acționarea în instanță! Sportivii își vor recupera sumele restante dar sportul, la Ploiești, va pierde! Toți ploieștenii vor achita acest sume restante!” a spus Nicolae.

Lângă acesta au apărut și doi dintre componenții echipei de Liga A, Alex Pâslaru și Răzvan Udriștoiu, ambii dornici să spună câteva cuvinte: “Este o situație limită, de neacceptat! Suntem disperați, suntem blocați, nu primim explicații, doar promisiuni, atât! Toți suntem alături de club, de echipă, dar normalitatea pare să nu mai țină pasul cu noi” a spus Alex. Iar Răzvan, cu ochii privind fix către un punct numai de el perceptibil, a îngăimat: “Eu am ajuns aici de la Galați, să fiu împreună cu soția, să ne bucurăm împreună de sport, de performanțe (n. red – Răzvan este soțul Anetei Udriștoiu, jucătoarea CSM-ului). Este o situație ciudată, habar nu am de ce oameni care dețin adevărul nu-l expun așa cum este! Nu mi s-a mai întâmplat o asemenea rușine! Mă gândesc să plec, pentru că nu se poate aștepta la nesfîrșit!” a conchis Răzvan.

Credeam că tema a fost epuizată. Iluzii! După meci, la marginea terenului au sosit Ramona Farcău, Mihaela Tivadar și Oana Apetrei. Toate epuizate după efort dar dornice să comunice: “Am ales să nu boicotăm aceste meciuri de pregătire pentru că suntem profesioniste și ne respectăm meseria! Dacă va fi să plecăm spre alte zări, trebuie să fim antrenate! Oricum, ceea ce am promis am făcut, ne-am depus memoriile la FRH, așteptăm acum răspunsurile! Pentru că mă întrebați dacă mai am încredere în viitorul aceste echipe vă răspund că da! Numai că ar trebui să fie și oameni care să-și dorească asta, cară să caute soluții și să le și aplice! Și, mai ales, să-și și asume ceea ce fac!” a spus Ramona. Iar colega ei, Mihaela, a adăugat: “Handbal pe burta goală se face, poate, doar în curtea școlii! Păcat că acestă sală va avea o soartă tristă, în lipsa sportului care nu se va mai face la acest nivel! Din păcate, eu știu cum e să joci pe degeaba! De la Cluj mai am și acum de primit bani și tocmai de aceea am ales Ploieștiul, ademenită cu un proiect nou, de oameni noi! Până la un moment dat a fost foarte bine și, culmea, acum când apăruseră rezultatele și oamenii veneau în număr mare la sală, nu se mai vrea performanță! Nimeni nu răspunde la această întrebare simplă, de ce până acum s-a putut și acum nu se mai poate? Au știut că ne vom întoarce din vacanță, știau că nu vom mai primi bani și au mers pe tăcute! Special să nu putem pleca în altă parte! S-a ajuns până acolo încât abia acum se gândesc la sponsori? În al 25-lea ceas? O asemenea glumă proastă nu am mai auzit de multă vreme! Cine vine să-ți dau bani, așa, din nimic, și pentru ce?” s-a lamentat și Mihaela. Iar ultima vorbitoare, Oana, a declarat cu ochii umezi: “Sunt disperată! Am avut niște oferte bune, chiar foarte bune pentru a pleca dar am renunțat la ele fiind convinsă că proiectul unei echipe europene nu poate fi refuzat! Am văzut la Ploiești oameni de calitate, salarii decente și plătite la vreme, echipă unită, antrenor foarte bun, astea m-au atras! Iar acum… Suntem trei jucătoare care nici măcar contractele nu le avem înregistrate la FRH, Carmen Gheorghe, Aneta Pârvuț și cu mine! Pentru că CSM-ul are două memorii la FRF și din cauza blocării sumelor nu s-au mai plătit memoriile! Iar, în urma acestor memorii, noilor venite nu li s-au mai făcut transferurile! Suntem de două luni aici, nu știm nimic despre situația noastră, nu știm nimic legat de viitor, nu avem bani, nu știm nimic! Suntem ca-n gară: stăm și așteptăm! Dacă mergeam la alte echipe constatam și că TVA-urile sunt legale și că aveam conturile ok! La Brașov, de exemplu, după zeci de controale ale ANAF-ului, s-a ajuns la concluzia că PFA-urile sunt unica formă legală de plată! Să nu ziceți că Brașovul este în altă țară!” a conchis și Oana.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *