A fost din nou scandal între primar Andrei Volosevici şi consilierii PNL în cadrul ședinței extraordinare a legislativului ploieștean. Miza a fost reprezentată de o suplimentare cu două milioane de lei a bugetului pentru reparaţii curente de străzi, care până la urmă a fost aprobată.
Bugetul alocat anul acesta pentru reparaţii curente pe străzile şi trotuarele din Ploieşti a fost suplimentat cu două milioane lei, vineri, în cadrul unei şedinţe tensionate a Consiliului Local Ploiești.
Banii au fost transferaţi de la proiectul microstaţiei de epurare din cartierul Mitică Apostol, care încă n-a depăşit etapa exproprierilor şi unde e greu de spus când ne-am putea aştepta să vedem începerea lucrărilor. Suplimentarea fondurilor pentru asfaltări în Ploieşti a fost cumva umbrită de un scandal între primarul Andrei Volosevici şi consilierii din partidul acestuia.
Disputele aprinse au avut loc pe marginea proiectului de rectificare bugetară propus de primar, la care consilierii PNL au avut două amendamente, dintre care unul viza cartierul Mitică Apostol.
În varianta propusă inițial se luau două milioane de lei din alocarea anterioară pentru construirea unei microstaţii de epurare în Mitică Apostol, considerându-se că întreaga sumă iniţială, de aproape şase milioane de lei, nu avea şanse prea mari să fie cheltuită până la finalul anului.
În schimb, amendamentul grupului consilierilor PNL a fost ca banii să rămână în întregime alocaţi pentru proiectul microstaţiei de epurare din Mitică Apostol.
Consilierul Gheorghe Sârbu i-a atras atenția primarului Andrei Volosevici că, în urmă cu aproximativ jumătate de an, când liberalii au refuzat prelungirea contractului cu Apa Nova prin care operatorul îşi asuma anumite investiţii, inclusiv cea din Mitică Apostol, i-a acuzat pe consilierii PNL că au blocat proiectul respectivei microstaţii de epurare din cartier.
„În ianuarie, când noi, Consiliul Local, am votat împotriva prelungirii contractului cu Apa Nova, aţi ieşit public şi ne-aţi acuzat că nu vrem să modernizăm cartierul Mitică Apostol. Ba, din contră, noi vrem să-l modernizăm şi de aceea vă rugăm să lăsaţi cele două milioane acolo şi să începem modernizarea cartierului”, a afirmat consilierul Gheorghe Sârbu, cumva rezumând poziţia liberalilor.
În replică, primarul Ploieştiului a argumentat că, la cum arată lucrurile în prezent, întreaga sumă alocată pentru microstaţie nu va putea fi utilizată până la finalul anului, sugerând că ar fi ilogic ca banii să rămână blocaţi până la finalul anului la acest capitol bugetar în loc să fie folosiţi pentru alte lucrări, edilul discutând şi despre existenţa unor interese politice.
„Un oraş care se mişcă are un buget mobil, iar banii merg către zonele care creează confort. Această rectificare nu împiedică modernizarea cartierului Mitică Apostol. Dacă, la un moment dat, lucrările avansează acolo, putem să ducem din altă sursă, undeva în septembrie eventual, două milioane de lei ca să existe finanţarea. Acesta este motivul pentru care am propus ca de acolo să se ia doar două milioane, restul de patru să rămână pentru tot ce înseamnă procedura de expropriere şi începerea lucrărilor”, a răspuns primarul Andrei Volosevici.
„Nimeni nu împiedică, peste trei luni, să pună Consiliul Local banii înapoi dacă dumneavoastră consideraţi că se poate cheltui toată această sumă. Nu avem nevoie de şase milioane ca să punem în practică ceea ce trebuie să facem. Nu este niciun fel de problemă să dăm drumul la procedura de expropriere, după care procedura de studiu de fezabilitate şi achiziţie. Mă îndoiesc că putem folosi şase milioane anul acesta. În timpul în care avem, totuşi, pericole în asfalt, va trebui să vă asumaţi foarte clar că unele zone din oraş nu vor fi asfaltate, pentru că noi ţinem fixaţi nişte bani din interese politice. Mi se pare că este o modalitate prin care dumeavoastră împiedicaţi, cu bună ştiinţă, refacerea unor drumuri, care ţine de confortul şi siguranţa cetăţenilor, pe o chestiune care procedural şi financiar nu poate fi susţinută. S-a explicat şi în Comisia numărul 1 (n.r. comisia internă de buget-finanţe a Consiliulului Local), dar… mă rog… dacă e dispoziţie de partid… urmează să apreciaţi”, a adăugat primarul.
În timpul ședinței, viceprimarul Daniel Nicodim a sugerat să se facă o discuţie ulterioară şi să se găsească o altă sursă de finanţare pentru suplimentarea propusă la reparaţii.
”Propun ca în zilele următoare să analizăm calendarul lucrărilor din cartierul Mitică Apostol și, de-asemeni, calendarul pe care domnul primar la pregătit cu privire la asfaltarea drumurilor.
În urma acestor concluzii, haideți să găsim o sursă de finanțare pentru lucrările de asfaltare. Înainte de a umbla la acești bani alocați cartierului Mitică Apostol să ne consultăm și cu cetățenii de acolo pentru ca dânșii să știe foarte clar ce intenționăm să facem. Așa cum susținea și domnul primar, banii pot fi luați și aduși înapoi, în funcție de evoluția lucrărilor”, a susținut viceprimarul Daniel Nicodim.
”Este pentru prima oară când mă uimiți într-un mod mai puțin plăcut. Cum aș putea să vă spun zilele care urmează ce se întâmplă cu procedurile de achiziție”, a reacţionat primarul Andrei Volosevici.
În final proiectul a trecut fără amendamentele propuse de PNL. Întreaga dezbatere o puteți urmări în materialul video de mai jos:
https://www.facebook.com/ploiestiprimarie/videos/1176233979866216