Cezar Stoichiciu se reîntoarce la Poliția Locală Ploiești. Și asta ca urmare a unei decizii definitive și irevocabile a instanței. În plus, Stoichiciu trebuie să primească și aproximativ 100.000 de lei, reprezentând salariile neâncasate din acestă perioadă. De partea cealaltă, șeful Poliției Locale, Cătălin Albu, spune că este o contradicție între decizia instanței și punctul de vedere al Agenției de Integritate.
Cezar Stoichiciu se reîntoarce la Poliția Locală Ploiești
În urmă cu un an, Cezar Stoichiciu ar fi trebuit să fie reangajat, tot în baza unei decizii judecătorești, în funcția de execuție de consilier achiziții publice, clasa I. În aceeași zi în care a primit decizia de reintegrare în funcție, Cezar Stoichiciu a primit și decizia de încetare a raportului de serviciu, motiv pentru care a dat din nou Poliția Locală Ploiești și a avut un nou câștig de cauză. Curtea de Apel Ploiești a respins recursul formulat de Poliția Locală. Astfel, Stochiciu trebuie reangajat în funcție, dar trebuie să beneficieze și de toate salariile pe care le-ar fi primit din august 2021 până în prezent, respectiv, aproape 100.000 de lei.
Chiar dacă a câștigat procesul, Stoichiciu spune că va face plângere penală împotriva directorului Poliției Locale.
Directorul Poliției Locale Ploiești, Cătălin Albu, a declarat că decizia instanței nu poate fi dusă la îndeplinire. Și asta pentru că Agenția Națională de Integritate l-a acuzat de incompatibilitate pe Cezar Stoichiciu .
Rămâne de văzut cum se va soluționa acest scandal din interiorul Poliției Locale.