„Fără un comerț, fără o industrie prosperă un stat nu poate înainta. Fără căi de comunicație și institute de credit acesta nu poate prospera.”
Eugeniu Carada
În zilele de 18 și 19 aprilie ac. Banca Națională a României a celebrat 142 de ani de la înființare, inclusiv printr-o manifestare publică, cu porțile deschise. Am revenit cu plăcere în vechiul palat al Băncii Naționale din strada Doamnei și de această dată mi-am asumat în plus, cu mare bucurie, o misiune în beneficiul cititorilor „Republika News”; așa că aștern pe ecran în cele ce urmează o istorie care împletește armonios trecutul cu prezentul și are în centru inima ce bate în pieptul leului românesc.
FILE DE ISTORIE: EUGENIU CARADA
În aprilie 1880 (17 după noul calendar, 29 după cel vechi) lua ființă Banca Națională a României, instituție de credit (bancă de „scont și circulațiune”), care deținea privilegiul exclusiv de a emite bancnote. Capitalul băncii era în întregime românesc și aparținea în proporție de o treime statului și două treimi particularilor.
Eugeniu Carada. Sursa: zf.ro
Inițiativa înființării băncii le-a aparținut lui Ion C. Brătianu și Eugeniu Carada; cel din urmă politician unionist, oltean de fel, ziarist la Românul și cu studii la Paris. I-a fost oponent politic lui A.I. Cuza și s-a implicat, alături de Brătianu în debarcarea sa din domnie și aducerea la București a lui Carol, din Casa Hohenzollern (1866).
Patru ani mai târziu însă, alături de alți lideri liberali, a complotat pentru detronarea lui Carol (Republica de la Ploiești), dar în ultimul moment a renunțat și a cerut oprirea revoltei. În 1877 se implică activ în Războiul de Independență și asistă la negocierile de pace de la Berlin, unde România își obține independența față de Imperiul Otoman.
La fel de energic s-a implicat și în proiectul construirii Băncii Naționale (care din 1881 a fost a devenit a Regatului României) ca instituție fundamentală a statului, chiar dacă a refuzat funcția de guvernator în favoarea celei de director. Dar din calitatea de director a deschis filiale în teritoriu și a contractat la Paris tipărirea primelor bancnote emise de bancă. Avea să-i dăruiască Băncii Naționale trei decenii din viața sa.
Cât privește Palatul BNR, în octombrie 1881 Consiliul de Administrație l-a autorizat pe guvernatorul Ion I. Câmpineanu să negocieze cu Ministerul de Finanțe achiziționarea terenului pe care se afla Hanul Șerban Vodă. În februarie 1882 era publicată legea privind aprobarea vânzării către Banca Națională a terenului respectiv, iar a doua zi guvernatorul a fost autorizat de Consiliul de Administrație ca, împreună cu împuternicitul Administrației Domeniilor Statului, inginerul-arhitect Nicolae Cerchez, să se prezinte la Tribunalul Ilfov pentru transcrierea actului de cumpărare a terenului.
Palatul Vechi al BNR, interior
În septembrie 1882, Consiliul General a analizat anteproiectele palatului BNR întocmite de doi arhitecți francezi și a aprobat proiectul în care fațada clădirii era orientată către strada Lipscani. Mai apoi, în februarie 1884, Consiliul General a aprobat planul fundațiilor Palatului, prezentat de arhitectul Nicolae Cerchez, care a întocmit și un deviz provizoriu, potrivit căruia totalul cheltuielilor urma să fie de 2.342.577 lei, la care se adăuga suma de 157.422 lei, pentru cheltuieli neprevăzute.
Proiectul a fost pus în practică de arhitecți și ingineri români și a trebuit să corespundă multiplelor condiționări, determinate de destinațiile speciale ale spațiilor unei clădiri bancare: locațiile pentru relații cu publicul (acustica palatului este astfel concepută, încât să permită discreția discuțiilor); spațiul pentru activitatea funcționarilor (inclusiv al guvernatorului și ale celor din conducerea băncii); spațiul tezaurului; spațiul imprimeriei și al tuturor anexelor necesare.
Gruparea acestor spații trebuia să se realizeze astfel încât circulația să nu afecteze măsurile de siguranță și protecție a valorilor băncii și, de asemenea, să țină seama de trama stradală și alte vecinătăți ale clădirii ce condiționau posibilitățile de acces ale publicului și ale funcționarilor.
În cei șase ani cât a durat ridicarea Palatului, stricta supraveghere a elaborării proiectelor și a executării acestora a fost îndeplinită, în numele Administrației Băncii Naționale, de către Eugeniu Carada.
EXPOZIȚII PERMANENTE ȘI TEMPORARE
Întreagă această istorie și monumentala clădire a Palatului Vechi sunt impresionante, desigur, dar la fel de mult m-au impresionat și cele trei expoziții care au putut fi vizitate la Ziua Porților Deschise: expoziția permanentă a Muzeului BNR și expozițiile tematice temporare „Regele Mihai I – 100 de ani de la naștere (1921 – 2021)”, respectiv „Ecaterina Teodoroiu – eroină a Primului Război Mondial”.
Mai întâi găsesc potrivit să relatez despre impresiile cu care am rămas după ce am vizitat expozițiile temporare, începând cu cea dedicată „eroinei de pe Jiu”, prilejuită de lansarea în decembrie 2021 a bancnotei de 20 de lei, pe aversul căreia regăsim efigia Ecaterinei Teodoroiu.
Ecaterina Teodoroiu s-a născut în ianuarie 1894 la Vlădeni, pe atunci o localitate de lângă Târgu Jiu, astăzi un cartier la ieșirea din oraș, către Petroșani. Expoziția oferă câteva piese – uniforma militară și pe cea de cercetaș, o cască și alte efecte militare, celebrii săi ochelarii, fotografii – care vorbesc mai ales despre ce nu știm despre eroină din cărțile de istorie.
Ecaterina Teodoroiu a urmat gimnaziul la o școală româno-germană din Târgu Jiu și clasele de liceu la un pension (cu internat) din București. În timpul liceului a făcut parte din trupele de cercetași, tunica sa de scout fiind expusă și la BNR.
Inițial s-a pregătit să devină învățătoare, dar a urmat după liceu cursurile unei școli de infirmiere, în anii în care deja în Europa izbucnise Marele Război, chiar dacă România era încă neutră.
Când România a intrat în război, Ecaterina Teodoroiu a servit inițial ca infirmieră, dar în octombrie 1916 a insistat și a reușit să lupte ca voluntar în Regimentul 18,în confruntările cu trupele germane din Defileul Jiului, până când a fost luată prizonieră. A reușit să evadeze, împușcându-și paznicul cu un revolver pe care-l ascunsese și a fost rănită ușor în timp ce fugea.
Casca și ochelarii Ecaterinei Teodoroiu
În luptele de la Filiași a fost din nou rănită, grav de această dată, așa că a ajuns în Moldova cu convoaiele de răniți ce urmau guvernul și trupele armatei. În martie 1917 a fost decorată și înaintată la gradul de sublocotenent, în timpul vizitei pe care regina Maria a făcut-o la spitalul de campanie.
Dup ce s-a recuperat a ajuns din nou pe front, în calitate de comandant de pluton în Regimentul 43 de infanterie.
În ultimele zile ale lunii august 1917, regimentul său a reușit să oprească ofensiva Regimentului 40 german la Muncelu (Vrancea), dar Ecaterina Teodoroiu a căzut în luptă, în timp ce-și comanda plutonul în acțiune. Scena a fost evocată de Camil Ressu într-un tablou pictat în anul 1917, ce poate fi văzut în expoziția de la BNR.
La centenarul Regelui Mihai I-ul, BNR a emis o monedă de aur și medalia jubiliară „Ardealul Nostru” (https://www.bnr.ro/page.aspx?prid=20036), ambele pot fi văzute în expoziția „Regele Mihai I – 100 de ani de la naștere”. Această expoziție este una de atmosferă, prin tematică, concepție și aranjament spațial, vizitatorii fiind invitați să se transpună în interbelic și să guste din savoarea regalității românești.
În registrul de vizite la Palat, de exemplu, regăsești consemnate olograf numele ambasadorilor Ungariei sau Turciei, a familiei Miclescu (Radu și Elsa), a poetului și epigramistului Cincinat Pavelescu, ale lui Nicolae Mavrocordat sau ministrului Constantin Sărățeanu și așa mai departe.
Este expus pentru prima dată actul de naștere al copilului Mihai, ce poartă semnăturile bunicilor, regele Ferdinand și regina Maria, dar și ale mareșalului Averescu sau ministrului de justiție, Mihai Antonescu. Imediat lângă, jurnalul bunicii sale este deschis la pagina unde, la 22 ianuarie 1922, este consemnat botezul tânărului principe la vârsta de trei luni, alături de o fotografie în sepia.
Sunt expuse uniformele militare purtate de Regele Mihai i-ul, diverse documente ce-i poartă semnătura, efecte militare, medalii și fotografii în mărime naturală care să confere spațiului un aer de intimitate cu uriașa personalitate a ultimului rege al României.
BNR DE IERI ȘI DE ASTĂZI
Istoria BNR este consecința firească a istoriei leului, moneda statului român. În 1860 A. I. Cuza a propus, după modelul francului francez, o monedă a noului stat român, prima dată denumită „român”, apoi „romanat”. Dar proiectul a rămas la stadiul de intenție, din cauza opoziției Imperiului Otoman.
În 1867 s-a adoptat legea monetară, care prevedea emiterea de monedă (leul) din aur (5, 10, 20 lei), argint (1 și 2 lei, 50 de bani) și din bronz (1, 2, 5 și 10 bani). În 1868 s-au emis doar monedele din bronz, care au fost bătute în Marea Britanie, la Birmingham. Abia în 1870, odată înființată Monetăria Statului, s-au emis primele monede de aur (20 lei) și argint (1 leu). Primele bancnote de 20 de lei tipărite în România au fost emise în anul 1881.
Toate acestea și multe altele le poți afla vizitând expoziția permanentă de la Muzeul BNR. Aici găsești elemente de istorie a aurului în lume și în România și îți poți odihni privirea pe un lingou ce face parte din rezerva de aur a României. Dar, mai important, parcurgi o istorie a emisiunii sau circulației de monedă pe teritoriul țării noastre în cursul istoriei.
Monede și lingouri în valoare de 2,5 milioane dolari
România este astăzi un stat membru al Uniunii Europene și are printre țintele sale adoptarea monedei europene „Euro”, în condițiile în care oricum o serie întreagă de operațiuni și acte de comerț sunt deja realizate în această monedă.
La nivelul BNR s-a creat un „Comitet de pregătire a trecerii la euro” (bnr.ro/Comitetul-de-pregatire-a-trecerii-la-euro), ce prezintă periodic rapoarte Consiliului de Administrație. Conform ultimelor estimări ale BNR, România ar putea trece la euro în orizontul anului 2028 – 2029, estimări ce erau confirmate de Ministerul Finanțelor Publice în ianuarie 2022. Între timp, însă, multe realități pe care se baza această prognoză sunt pe cale să se schimbe.
Lingou de aur din rezerva BNR
Conform rapoartelor Băncii Naționale, în decembrie 2021 rezervele valutare ale României se situau la nivelul de 40.475 milioane euro, iar nivelul rezervei de aur este de 103,6 tone, cu o valoare estimată la 5.356 milioane euro. Menținerea unei rezerve internaționale care, alături de performanțele economiei, să confere reziliență finanțelor țării este un atribut al BNR.
Ce altceva mai face BNR? Banca Națională a României, ca să citez din documentele sale publice: (a) elaborează și aplică politica monetară, în special în scopul asigurării stabilității prețurilor; (b) emite și retrage din circulație bancnote și monede; (c) elaborează și aplică politica de curs de schimb, (d) stabilește regimul valutar și (e) contribuie la asigurarea stabilității financiare și la menținerea încrederii publice în sistemele de plăți, instrumentele de plată și moneda națională.
Din ianuarie 2007, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, Banca Națională a României a devenit membră a Sistemului European al Băncilor Centrale, care include băncile naționale ale statelor membre, fie că fac sau nu parte din Eurozonă.
Principala responsabilitate a BNR în aceste vremuri este, după părerea mea, să rămână inspirațională, adică să se distingă ca instituție financiare-monetară fanion, stabilă, de neclintit. Cum spunea Mugur Isărescu, într-un discurs din decembrie 2019, cu ocazia decernării titlului de „Doctor Honoris Causa” al Universității de Petrol și Gaze, capabilă să treacă cu bine prin furtunile istoriei:
„Pilda oamenilor băncii de a trece cu bine prin furtunile istoriei este răspunsul cel mai credibil la întrebările născute din aceste contrarietăți de orice fel. Instituția băncii este clădită nu doar pe aurul monetar din rezerva sa, ci și pe rezerva inestimabilă de simț al datoriei reprezentată de profesioniștii săi, însuflețiți de binele cetății care este țara. Profesionalism și loialitate – astea sunt cuvintele cheie pentru existența unei instituții care să dureze în timp și să reziste necazurilor din orice țară.” (bnr.ro)
La sfârșitul zilei, peregrinarea prin Palatul Vechi dintre străzile Doamnei și Lipscani este un câștig personal și nu mai puțin o încântare. Între pereții săi se simte cum bate puternic inima leului românesc și așa va rămâne și după ce vom avea în buzunare euro.
Pentru că acel euro pe care îl vom purta în portofel și îl vom cheltui se va alimenta cu substanță și încredere tot din truda și speranțele acestui popor: va fi de fapt un euro-leu.
GALERIE FOTO:
