TCE Ploiești sprijină refugiații din Ucraina.

 TCE Ploiești este alături de refugiații din Ucraina. Potrivit directorului societății de transport în comun, Alexandri Nicolae, s-a luat decizia ca în aceste zile să fie strânse donații în bani. Acestea urmează să fie direcționate către o fundație care se implică în ajutorarea ucrainenilor.  Inițiativa conducerii TCE este susținută și de reprezentanții Sindicatului Liber al Transportatorilor Profesioniști.

Conducerea TCE Ploiești a decis să demareze în interiorul societății o acțiune caritabilă care să vină în sprijinul refugiaților din Ucraina. Potrivit directorului Alexandri Nicolae, angajații vor putea dona orice sumă de bani doresc. Fondurile strânse vor fi direcționate către o fundație care se implică în ajutorarea ucrainenilor.

Inițiativa conducerii TCE este susținută și de reprezentanții Sindicatului Liber al Transportatorilor Profesioniști. Potrivit liderului de sindicat Sebastian Suditu, zilele acestea membrii sindicatului vor demara o campanie  de strângere de fonduri în interiorul societății.

Așadar, TCE Ploiești se alătura celorlalte campanii demarate la nivelul județului Prahova de către autoritățile locale.

Vezi şi https://republikanews.ro/cinci-tinere-obligate-sa-se…/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *