Valoarea bonurilor de masă a crescut începând cu luna în curs, cu 50%. Asta înseamnă că de la 9,5lei, un bon de masă valorază acum 15 lei, echivalentul unei mese calde de prânz cumpărată de la fast-food, care să includă ciorbă, felul doi şi desert. Chiar și cu această majorare, România are cea mai mică valoare a tichetelor de masă din toate țările europene. Valori apropiate de cele din România mai sunt doar în Polonia, Cehia şi Austria. În Franţa, Spania şi Suedia tichele au valori duble sau chiar triple.
Valoarea tichetelor de masă în Europa
Austria – 4,4 euro/zi (19,51 lei)
Belgia – 7 euro/zi (31 lei)
Cehia – 100 coroane/zi (16 lei)
Elveția – 100 franci/lună (424 lei) – 20 lei (la 21 zile lucrătoare)
Finlanda – 10 euro (44,34 lei)
Franța – 8,8 euro (39 lei)
Grecia – 6 euro (26,6 lei)
Italia – 5,29 euro (23,5 lei)
Polonia – 190 zloți polonezi/ lună (200 lei) – 9,52 lei (la 21 zile lucrătoare)
Slovacia – 4,2 euro (18,62 lei)
Spania – 9 euro (39,9 lei)
Suedia – 84 coroane suedeze (39,5 lei)
Turcia – 12,96 lire turcești (20,35 lei)
Sursa digi 24