Cântăreţul şi compozitorul Victor Socaciu a murit luni, la vârsta de 68 de ani.
Trupul neînsufleţit a fost depus, marţi, în foaierul Sălii Palatului, iar astăzi el va ajunge la Camera Deputaților.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al artistului Victor Socaciu va ajunge miercuri, între orele 12.00 şi 14.00, la Camera Deputaţilor, în foaierul din faţa intrării C1.
Brândușa Socaciu, soția lui Victor Socaciu, a precizat că artistul va fi înmormântat, joi, la ora 12.00, în comuna Cornu din județul Prahova, acolo unde acesta și-a petrecut ultimii 10 ani din viață.
„Asta a fost ultima lui dorință. A fost locul unde am petrecut cei mai frumosi ani împreună. Nu vreau să-i încalc dorința nici măcar cu gândul”, a precizat Brîndușa Socaciu.