Ce s-ar întâmpla dacă peste starea de continuă alertă provocată de pandemia SARS-Cov-2 s-ar suprapune și o pană masivă de curent, un blackout, care nu doar că ne-ar lăsa fără lumină și internet, dar și fără lucrurile de bază ale vieții: apă, încălzire, transport, sistem de sănătate și așa mai departe?
Întrebarea este legitimă și de ceva timp este pe buzele tuturor; dar cum și de unde până unde? Am fi putut să ne punem această întrebare în ianuarie, când în urma unei pene de curent care a afectat sistemul energetic de transport al Croației, s-a produs un accident transfrontalier, o pană de curent extinsă, care a separat pentru câteva ore sistemul energetic de transport european între est și vest și a afectat inclusiv nord-vestul României.
La acel moment s-au îngrijorat mai mult – așa cum era și cazul să se întâmple, de altfel – energeticienii și rețeliștii, în timp ce presa a marcat momentul cu câteva articole care s-au ferit să intre în speculații alarmiste.
La finele lunii octombrie ac., însă, un filmuleț de cinci minute, dat publicității de armata austriacă, un tutorial cu genericul reprodus în imaginea alăturată, însoțit de o scurtă prezentare a ministrului apărării Klaudia Tanner, a explodat nu doar în presă, ci și în rețelele sociale, rostogolit în relație cu tot soiul de povești conspiraționiste, unele de-a dreptul fanteziste.
Ce a spus de fapt Klaudia Tanner?
„Cu scopul de a avertiza populația, guvernul austriac a decis să lanseze o campanie de informare care se va desfășura pe parcursul unei luni. Mesajele vor fi preluate și vor rula nu doar pe canalele media, dar vor fi distribuite și mii de pliante în diverse localități ale Austriei. Ministerul va promova campania și pe rețelele sociale.
Sloganul campaniei este <Ce este de făcut când totul se oprește?> și va încerca să explice populației ce măsuri trebuie să ia fiecare în cazul în care apare un blackout energetic. Sunt sfaturi de la cumpărați suficientă hrană care să vă ajungă câteva zile, până la aprovizionați-vă cu combustibil, lumânări și suficientă apă potabilă. Pot fi luate și alte măsuri pe care cetățenii le pot conveni împreună cu familia, prietenii și în colaborare cu vecinii, în măsura în care va fi posibil.”
Strict teoretic, ministrul apărării austriac a procedat corect: guvernul a lansat o campanie de conștientizare asupra unei situații de urgență, ce se naște din încetarea de la o zi la o săptămână, poate, a alimentării cu energie electrică, prin difuzarea unui tutorial și distribuirea de pliante informative; deci un oficial al guvernului trebuia să apară la o declarație publică și să anunțe demararea campaniei, tocmai pentru a evita instalarea nejustificată a panicii.
Ceva nu a funcționat, însă, și planurile guvernului austriac au fost date peste cap, pentru că intențiile i-au fost răstălmăcite și rostogolite prin diverse scenarii conspiraționiste care au alimentat o avalanșă de fake news. Cum a fost posibil?
În primul rând, doamna ministru și guvernul din care face parte nu s-au gândit să explice de la început care a fost motivația pentru care au gândit campania, de ce acum și ce premise au determinat luarea acestei decizii de impact public previzibil. Lipsa transparenței asupra motivației deciziei a fost mană cerească pentru cei care au alimentat imediat teoriile conspirației.
O altă problemă a fost calitatea campaniei mediatice. Majoritatea specialiștilor care au analizat demersul au conchis că tutorialul este foarte prost realizat, după metodele reșapate ale filmulețelor de propagandă, și că a provocat mii de reacții care acuză de-a dreptul sau ridiculizează suita neinspirată de clișee pe care armata austriacă le-a montat în filmulețul care trebuia să fie sufletul campaniei.
În fine, aș mai adăuga prestația ministrului Klaudia Tanner, care nu a pierdut ocazia să se dea puțin în spectacol pe o temă al cărei potențial de a se rostogoli razna l-a subestimat, așa că a plusat prin gestică, intonație și prin emfaza cu care a emis acel: „… nu se pune problema dacă va fi un blackout, ci când anume va fi!”
Chestionat de presă în legătură cu planurile de acțiune ale Transelectrica, destinate să prevină accidentele de destabilizare ale sistemului energetic național, Virgil Ivan, directorul Dispeceratului Energetic Național a explicat că ar trebui ca alimentarea cu energie electrică să fie reluată în maximum 6 ore de la producerea unui blackout, conform regulamentelor europene în domeniul energiei.
Sistemul energetic național din România funcționează interconectat cu alte sisteme energetice naționale la nivel european, într-o infrastructură energetică din care fac parte 34 de țări și 41 de operatori de sisteme energetice.
Virgil Ivan a explicat că în sistemul interconectat european ENTSO-E funcționează principiul solidarității, prin care o problemă a unei componente de sistem este obligatoriu să fie rezolvată prin aportul tuturor celorlalți operatori de sisteme naționale din rețeaua continentală.
Vârful de consum din perioadele dificile înseamnă în România cam 9000 MWh, în timp ce capacitatea de producție ce poate fi mobilizată este în jurul a 6000 MWh; prin urmare, în astfel de situații Dispeceratul Energetic Național apelează la injecția de energie din import și capacitatea de interconectare permite importul la vârful de consum a 2000 până la 3000 de MWh.
Cele mai dificile perioade sunt cele de iarnă, în care consumul casnic și industrial crește, dar pot să apară sincope de producție: scade presiunea în rețeaua națională de transport și distribuție a gazelor naturale, scade producția hidroelectrică, aportul producătorilor din surse regenerabile (mai ales solarele) scade și el.
În astfel de perioade (de regulă cele cu ger, când temperatura exterioară coboară sub minus 10 grade Celsius) populația nu poate fi deconectată de la consum, conform legii și normelor interne, așa că Transelectrica va fi nevoită, în caz de necesitate, să notifice și să deconecteze marii consumatori industriali. Și, desigur, să apeleze la disponibilul de energie care poate fi importat.
Dispeceratul Energetic Național mai poate cere și pornirea unor capacități de producție din rezerva energetică (rezerva terțiară), pentru echilibrarea sistemului, care de regulă sunt capacități de producție bazate pe cărbune, cu condiția ca aceste capacități să fie tehnic capabile să fie pornite (este responsabilitatea companiilor care le dețin să le mențină astfel) și să existe stocul necesar de combustibil cu care să fie alimentate în caz de necesitate (inclusiv din așa numita rezervă de stat).
Pericolul de blackout apare atunci când echilibrarea consumului cu producția nu mai este posibilă. Este puțin probabil ca dezechilibrul să apară dacă totul decurge conform cerințelor Dispeceratului Energetic Național, adică apelându-se la manevre coordonate în sistem.
Dar dacă, într-o situație complexă, de exemplu de consum ridicat de energie, anumite echipamente sau instalații esențiale pentru funcționarea sistemului energetic național cedează, iar capacitățile de rezervă ce ar trebui să intre automat în funcțiune pentru a le prelua rolul nu își îndeplinesc nici ele sarcina, atunci accidentul de rețea se poate produce.
Pentru astfel de situații sunt prevăzute protecții care decuplează automat și în siguranță de la rețea anumiți consumatori și producători și izolează un anumit segment al sistemului în care s-a produs avaria, tocmai pentru a evita efectul de domino. Reluarea alimentării cu energie în zona afectată se va face treptat, cu manevre procedurate obligatorii, după ce s-a stabilit cauza accidentului, iar aceasta a fost izolată și remediată.
Orice alte alegații care nu țin cont de regulamentele ENTSO-E și acreditează ideea unui blackout necontrolat sau intenționat trebuie să fie tratate ca fake news. Dar aici apare problema: de unde să știe omul simplu toate acestea?
Pentru el este, prin urmare, mult mai simplu să ajungă la o știre pe cât de alarmistă, pe atât de neadevărată, dar pe care o primește pe telefon prin rețeaua socială din care face parte, decât să caute informația adevărată și care îl ajută să înțeleagă și astfel să evite panica.
Din păcate acestea sunt limitele societății în care trăim, de care ar fi bine să nu facem abstracție, nici măcar dacă suntem în poziția de ministru al apărării în guvernul Austriei. Pentru că ne vom lovi de aceste limite și vrând să facem bine, ajungem să facem mai mult rău.