Domeniul Aristiţei- Valea Călugăreascăsursă foto Facebook

Seria evenimentelor inedite continuă în Prahova. La Domeniul Aristiţei se petrece cu bucate alese. Lista evenimentelor.

The Free Tenors

Vineri, 29 octombrie, începând cu ora 19:00, va avea loc evenimentul The Free Tenors – în premieră națională pe scena sălii “Ion Baciu” a Filarmonicii ploieștene. Marius Denes (Placido Flamingo), Cezar Ouatu (Luciano Pavarouati), Mihnea Andrei Niculescu (Jose Carras) și cvartetul de coarde the Virgins, împreună cu dirijorul emerit DJ Vlad Petre vor pune în scenă  un eveniment de zile mari, unic în peisajul artistic românesc. Biletele, în valoare de 50 lei (întreg), 30 lei (pensionari) și 20 lei (elevi/studenți) sunt disponibile la casa de bilete a Filarmonicii și online, aici: https://filarmonicaploiesti.ro/…/the-free-tenors-stand…/

Artă înţeleasă prin simţuri


ARTA ÎNȚELEASĂ PRIN SIMȚURI este un program dedicat persoanelor cu diferite dizabilități susținut de Adriana Voinea – coordonator. Expoziția de pictură este realizată de persoane cu deficit de auz. Aceasta poate fi vizitată începând de marți, 28 septembrie 2021 la Asociația Națională a Surzilor din România, Filiala Prahova, Str. Stadionului nr. 2. Program: Luni, Miercuri, Joi – 8:00-16:00; Marți – 12:00-19:00. Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” anunță redeschiderea programului WEEK-END LA MUZEU, constând în ateliere de educație plastică pentru copii de minimum 6 ani. Cursurile se desfășoară, începând cu data de 2 octombrie 2021, în fiecare sâmbătă, la sediul Muzeului de Artă Ploiești, din Bulevardul Independenței nr. 1, în două grupe: între orele 10:00 – 11:00  și 11:30-12:30. Înscrierile încep din data de 23 septembrie 2021 și se fac în limita locurilor disponibile (maximum 10 participanți). Costul unei ședințe este de 5 lei / ședință / participant.

Petrecere la Chiţorani


La Casa Timiș din Chițorani a fost creat special pentru Ziua Naționala a Gastronomiei şi Vinurilor din România un meniu cu preparate fine care reflectă simbioza ingredientelor proaspete, dăruite de natură şi producătorii locali din Dealu Mare, cu nenumărate ore de creație care pun în valoare ce este mai bun şi mai sănătos din fiecare ingredient şi, desigur, pasiunea întregii Echipe Casa Timiș. Preparatele din acest meniu special sunt însoțite de asocieri surprinzătoare cu Vinurile Casei Timiș care vor duce, cu siguranță, experiența culinară la un alt nivel. Astfel, pe data 3 octombrie, se va continua tradiția celebrării la Casa Timiş a Zilei Naționale a Gastronomiei şi Vinurilor din România, alături de Executive Chef Casa Timiş Nico Lontras, Cezar Ioan – publisher vinul.ro şi Cosmin Dragomir – publisher gastroart.ro – fondatorii şi promotorii acestei zile.

Poftiţi la Domeniul Aristiţei- Valea Călugărească


De Ziua Națională a Gastronomiei şi Vinului Românesc turiștii pot petrece de asemenea, la Domeniul Aristiţei- Valea Călugărească, pe data de 2 octombrie, ora 12:00, cu bucate excepționale, vinuri de top și muzică bună! Vor fi pregătite preparate delicioase pentru a celebra bucătăria românească și pentru că nu există sărbătoare adevărată fără vinuri autohtone, participanții pot gusta mustul proaspăt și vinurile roșii – Vizionar Fetească Neagră și Temerar Cupaj Roșu. Pentru iubitorii de vin alb este pregătit Sauvignon Blanc, Riesling de Rhin și Chardonnay. Costul biletului este de 280 lei, se achită la intrare și include meniul de mâncare și băutură în regim all inclusive. Rezervă locul la numerele de telefon 0735 985 729 / 0746 275 213.

 5 Cuvée-uri SERVE

Seria evenimentelor inedite continuă cu un moment cu totul special.

 Pe 2 octombrie, între orele 11:00 și 18:00, 5 perechi absolut perfecte fac cunoștință cu turiștii:  5 Cuvée-uri SERVE alături de cele mai savuroase preparate, pregătite special după chipul și aromele lor. Totul pentru ca turiștii să petreacă o zi de neuitat la CRAMA SERVE, în Dealu Mare. De asemenea, crama SERVE a pregătit o sumedenie de activități inedite pentru participanți. Biletele pot fi achiziționate online de aici https://bit.ly/VizitaCrama2Octombrie.

Sinaia Forever 2021


Turiștii care ajung în Sinaia în perioada 01-03 octombrie 2021 pot participa la mult așteptatul festival Sinaia Forever 2021. Deși este făcută la o scară mai mică, este o ediție valoroasă și la fel de fastuoasă ca cele din anii trecuți. Vor fi amplasate 6 scene mai mici în loc de una mare ca în edițiile precedente. Organizatorii au pregătit concerte, teatru, dans, târguri, terase, dar și activități pentru copii.

Vezi şi https://republikanews.ro/vinuri-de-exceptie-in-2021/

Vezi şi https://republikanews.ro/scenariile-de-functionare-scoli/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul repiblikanews.ro

sursă foto Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *