Un bărbat bolnav psihic a bătut doi tineri de pe stradă pentru un telefon mobil. A avut şi un ajutor,

Totul s-a petrecut la data de 18 iulie în jurul orei 22.00, în Ploieşti. Ajutat de un amic, au agresat un tânăr de 18 ani și concomitent şi o altă personă munoră, de 16 ani, în încercarea de a-i fura telefonul.

Ieri, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei și Patrimoniului din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au efectuat percheziții domiciliare, la cele două persoane bănuite de tentativă la tâlhărie calificată și lovire sau alte violențe. Două manadate de aducere au fost puse în executare.

Față de bărbatul de 46 de ani din Ploiești s-a dispus s-a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore, ulterior, în aceeași zi fiind emis mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Având în vedere faptul că celălalt bărbat, în vârstă de 48 de ani, suferă de afecțiuni psihice, dovedite cu acte medicale s-a luat măsura internării provizorie, urmând ca la data de 22 septembrie a.c., să fie prezentat Serviciului de Medicină Legală Prahova, în vederea examinării psihiatrice.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale.

Vezi şi https://republikanews.ro/sobolani-filmati-printre-gunoaie/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *