Șase persoane au fost reținute de către polițiștii Serviciului Rutier Ilfov!

Ieri, polițiștii Serviciului Rutier Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, au desfășurat 2 percheziții, una la sediul unei clinici medicale private, iar cealaltă la o adresă din județul Călărași. Acestea au avut loc în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual și abuz în serviciu.

În mod concret, polițiștii rutieri au documentat activitatea infracțională, rezultând din cercetări indicii cu privire la faptul că, în intervalul 2019-2024, administratorii clinicii, împreună cu mai mulți medici, ar fi falsificat și eliberat zeci de mii de fișe medicale necesare obținerii sau schimbării permiselor de conducere. Aceste acțiuni s-au desfășurat fără ca beneficiarii să se prezinte la clinica medicală pentru a fi examinați. În cazul în care aceștia s-au prezentat, există indicii că nu ar fi fost examinați de către toți medicii menționați în fișele medicale sau ar fi fost examinați de către persoane fără pregătire medicală corespunzătoare.

La percheziții au fost descoperite și indisponibilizate sume de bani, parafe medicale, telefoane mobile și înscrisuri ce ar fi fost folosite la săvârșirea infracțiunilor investigate, pentru continuarea cercetărilor.

Ca rezultat al probei administrate, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Ilfov au emis ordonanțe de reținere pentru 24 de ore față de 6 persoane, inclusiv 2 bărbați (în vârstă de 46 și 49 de ani) și 4 femei (de 34, 53, 48 și 56 de ani). Aceștia vor fi prezențați în cursul zilei de azi procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu propuneri referitoare la măsurile preventive.

IPJ ILFOV: „Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. La activități au participat polițiști din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale din Ilfov și Călărași, ai Serviciului Criminalistic Ilfov, precum și de la alte subunități de poliție din cadrul IPJ Ilfov. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *