Cinci ursi pot fi recoltati prin impuscare in judetul Prahova. Autoritatile au propus initial un numar mai mare, insa nu a fost aprobat. Animalele vor fi alese in functie de pagubele pe care le-au produs in judet.
Recent, a fost aprobat un ordin al Ministrului Mediului pentru aprobarea nivelului de intervenție și de prevenție în cazul speciei urs brun. Potrivit acestuia, la nivel național 220 de urși pot fi recoltați prin împușcare. Asta după ce în varianta inițială a ordinului, respinsă de Academia Româna, erau vizați peste 400 de urși.
În prealabil, autoritățile competente au monitorizat urșii, astfel încât să fie recoltați doar cei care provoacă într-adevăr pagube însemnate sau cei care ajung în localități.
Agenția pentru Protecția Mediului Prahova are înregistrate 146 de dosare de despăgubiri în urma daunelor produse, anul acesta, de urși. Asta înseamnă că statul are de plată numai în județul Prahova aproximativ 250.000 de lei. Dacă până acum, oamenii reclamau că urșii atacau, în principal, animalele domestice, în utima vreme sălbăticiunile provoacă tot mai des pagube în livezi și culturile de porumb.