Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a controlat luni 446 de servicii sociale, patru dintre acestea fiind închise, în timp ce în cazul a 22 activitatea a fost suspendată, relatează Agerpres.
Astfel, în judeţul Constanţa au fost închise două cămine de bătrâni Sfinţii Constantin şi Elena, în judeţul Giurgiu Centrul pentru viaţă independentă pentru persoane cu dizabilităţi Casa Comber, iar în judeţul Mureş a fost înştiinţată Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi pentru retragerea licenţei de funcţionare provizorie a Asociaţiei Re-Min – Centru de Îngrijire şi Asistenţă „Căsuţa lu Min”.
În urma controalelor, au fost suspendate: un serviciu social în judeţul Arad (activitate suspendată de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi Direcţia de Sănătate Publică), 10 în Bucureşti (activitate suspendată temporar pentru cinci servicii pentru copii şi cinci pentru adulţi, respectiv Casa de tip familial Floare de Colţ DGASPC sectorul 4, Apartament de tip familial Floare de Colţ DGASPC Sector 3, trei unităţi rezidenţiale de tip familial DGASPC sector 2, CIA Floarea Speranţei sector 3, CABR Milcov DGASPC sector 1, locuinţă maxim protejată Stolnicu Vasile DGASPC sector 2, Cămin privat pentru bătrâni Sfânta Cuvioasă Parascheva, Cămin pentru persoane vârstnice Sfânta Mina – privat, nelicenţiat), un serviciu social în judeţul Constanţa, şapte în judeţul Giurgiu, două în judeţul Ilfov şi unul în judeţul Timiş.
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercurea trecută, că s-a dispus un control al statului la toate căminele de bătrâni, după ce aproape 100 de persoane în vârstă au fost salvate de poliţişti şi procurori ai DIICOT, în urma efectuării unor percheziţii la trei azile din judeţul Ilfov, unde bătrânii, mulţi cu dizabilităţi, erau bătuţi, înfometaţi şi puşi la muncă forţată.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.