logo
RNTV Live

Directorul CSM, în centrul unui nou scandal! Înregistrare audio compromițătoare. Acuzații de șantaj!

Nicio zi fără scandal la CSM!
rnews

Directorul CSM, în centrul unui nou scandal!

Directorul CSM Ploiești se află în centrul unui nou scandal. Ziarul Incomod a publicat o înregistrare audio care ar putea fi probă pentru acuzația de șantaj. 

Potrivit Ziarului Incomod, Silviu Crângașu este acuzat că a șantajat două angajate ale CSM Ploiești. Acesta le-a amenințat cu plângeri la DNA pentru a le forța să plece din club.

Motivul, susțin jurnaliștii de la Incomod, ar fi aducerea unui apropiat al său la CSM.  

“Silviu Crângașu, directorul Clubului Sportiv Municipal Ploiești și consilierul personal al primarului Adrian Dobre, este acuzat că șantajează două angajate CSM cu plângeri la DNA pentru a le determina să demisioneze! A trecut aproximativ o lună de când angajatele au reclamat acest lucru în scris și, evident, Silviu Crângașu a negat incidentele. Reporterii ziarului Incomod au intrat însă în posesia unei înregistrări a unei discuții telefonice care confirmă acuzațiile că Silviu Crângașu ar fi amenințat angajați!

Unul din funcționarii de la CSM spune că Silviu Crângașu o șantaja să demisioneze, în caz contrar amenințând că o reclamă la Direcția Națională Anticorupție. În urma unor scandaluri de pe holurile instituției, când Crângașu ar fi țipat la angajați, funcționarul, în urma unor atacuri de panică, și-a luat concediu medical. Ulterior, funcționarul a avut o discuție telefonică cu Silviu Crângașu care a fost înregistrată, în care îi spunea că nu a venit la serviciu pentru că este în concediu medical. Reacția lui Crângașu a fost: „ți-am făcut plângere la DNA”.

Potrivit unor angajați din cadrul Clubului Sportiv Municipal, Silviu Crângașu dorește ca funcționarul să elibereze respectivul post de jurist pentru a-i face loc unui apropiat de-al său, avocat, pe care dorește să-l angajeze în cadrul CSM.

După ce ziarul Incomod a anunțat seara trecută că are o înregistrare care dovedește șantajul pe care Silviu Crângașu îl exercită asupra funcționarului public, viceprimarul Cristian Ganea a anunțat astăzi că-i va face referat directorului. Detalii aici!

Primarul Adrian Dobre a evitat subiectul și nu a răspuns la telefon și nici la sms-ul prin care un jurnalist de la Incomod i-a cerut un punct de vedere referitor la aceste acuzații, deși Silviu Crângașu este consilierul său personal, detașat la conducerea CSM. Nu este pentru prima dată când primarul care invocă o transparență totală în Primăria Ploiești nu răspunde solicitărilor sau întrebărilor jurnaliștilor de la Incomod. Detalii aici!

La momentul la care cele două angajate l-au reclamat pe Silviu Crângașu că le amenință cu plângeri la DNA, reamintim că acesta a negat acuzațiile:

„Cum să trimit un om la DNA, pe ce? Doamne ferește, păi la DNA trebuie să ai niște probe temeinice, ca să te duci la DNA. Asta o să constate comisiile, știu eu, să vedem, să administrăm probele pentru care noi nu am fost reprezentați în instanță, motivul pentru care am angajat avocat atâta timp cât noi avem serviciu juridic.”, declara Silviu Crângașu la momentul respectiv pentru ziarul Incomod.

Iată acum dovada faptului că Silviu Crângașu nu numai că a mințit reporterii ziarului, dar a și amenințat funcționarul public cu plângere la DNA:

Sursa> Ziarul Incomod.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor