logo
RNTV Live

40 de automobile istorice vor putea fi admirate în Ploiești. Restrictii de circulație

automobil istoric sursa foto B365
Erika Stoica

40 de automobile istorice vor putea fi admirate în Ploiești. Restrictii de circulație

Comisia Municipală pentru Transport şi Siguranța Circulației a aprobat solicitarea Asociației Clubului Vehiculelor de Epocă privind închiderea circulației rutiere și eliberarea parcării de pe strada Erou Călin Cătălin (colț cu B-dul Republicii până la colț cu strada Emile Zola – zona dintre Palatul Culturii și Palatul Administrativ – intrarea B), în vederea parcării a 40 de automobile istorice, în dimineața zilei de vineri, 09 iunie 2023.

Precizăm că, Asociația Clubul Vehiculelor de Epocă din Romania organizează, în perioada 9-10 iunie 2023, evenimentul “OLD CARS RALLY CHEIA 2023”, raliu de regularitate destinat posesorilor de vehicule istorice, etapa I-a din cadrul CAMPIONATULUI DE RALIURI DE REGULARITATE PENTRU VEHICULE ISTORICE, organizat de autoritatea națională în domeniu “Retromobil Club Romania”.

Startul evenimentului va fi dat vineri, 9 iunie, din fata Palatului Culturii din Ploiești (ora 10:01 start echipaj nr.1). Startul complet al acestei competiții se va derula în ziua respectivă, între orele 10.00-11.00, pe sensul de mers spre Bulevardul Republicii, iar traseul va continua pe această arteră principală de circulație, până la ieșirea din municipiul Ploiești, în trafic liber, cu respectarea tuturor regulilor de circulație.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor