Robert Grigorescu, consilier al fostului primar al Sectorului 1 București, Andrei Chiliman, a fost adus la DNA Ploiești. 

Acesta este audiat într-un dosar de luare de mită.

Pe la DNA Ploiești au trecut, de-a lungul timpului, și alți consilieri de la Primăria Capitalei. De altfel, inclusiv fostul primar al Sectorului 1 Andrei Chiliman a fost audiat aici.

Robert Grigorescu este cercetat pentru că ar fi luat mită în schimbul atribuirii unor contracte cu Primăria Sectorului 1.

Numele lui Grigorescu apare în documente ale DNA Ploiești din dosarul în care Chiliman este urmărit penal de DNA Ploiești pentru constituire de grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență în formă continuată.

Potrivit DNA, începând cu anul 2004, după alegerile locale, la inițiativa lui Vlad Moisescu, a fost constituit un grup infracțional organizat, din care mai făceau parte Andrei Chiliman, Ioana Costescu și Ion Brad, ce a avut drept scop comiterea unor fapte de corupție, care să genereze obținerea unor comisioane cuprinse între 10% și 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare unor firme.

Sursa: AGERPRES

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *