logo
RNTV Live

13 proiecte majore pentru Ploiești așteaptă finanțarea europeană. Vezi anunțul făcut de cei doi viceprimari

oras ploiesti
rnews

” Semne bune anul are!”

Finalul anul 2018 vine cu vești bune pentru ploieștenii care credeau că nu se mai întâmplă nimic bun în orașul lor.

Nouă proiecte sunt gata și au fost depuse în vederea finanațării din fonduri europene. Cei doi viceprimari au făcut anunțul pe propria pagină de socializare, ocazie cu care au mulțumit echipelor din Primăria Ploiești pentru întocmirea stufoaselor documentații.

Totodată, viceprimarul Cristian Ganea a ținut să facă acest anunț în pragul Anului Nou, tocmai pentru a-l împiedica pe actualul primar să se laude cu munca celor care au contribuit la realizarea acestor proiecte.

Iată postarea integrală a celor doi viceprimari:

Finalul de an vine cu vești bune pentru ploieșteni. Nouă proiecte prioritare pentru municipiul nostru au fost finalizate și depuse în vederea obținerii finanțării europene. La acestea se adaugă alte patru proiecte de rezervă. A fost o muncă titanică, iar fără echipa care a colaborat la scrierea proiectelor, nu am fi reușit. Atât eu, cât și domnul viceprimar George Pană, vrem să le mulțumim oamenilor minunați de la Direcția Tehnic Investiții, de la Direcția de Patrimoniu, de la Direcția Relații Internaționale, dar și celorlalți colegi din primărie care au pus umărul la întocmirea documentației pentru ca aceste 13 proiecte necesare pentru ploieșteni să fie astăzi încărcate pe platforma MYSMIS. Sperăm ca toate să primească și finanțarea de care este nevoie. Proiectele vizează realizarea terminalelor multi-modale de care este nevoie pentru fluidizarea traficului la toate intrările din oraș, dar și realizarea pasajului CF de la Podul Înalt și lărgirea tronsonului strazii Ghe. Gr. Cantacuzino la patru benzi, de la Șoseaua Vestului și până la limita orașului. Tot printre proiectele depuse astăzi se numără și cele care vizează construirea a patru noi grădinițe, dar și reabilitarea Liceului 1 Mai. Nu în ultimul rând ne-am axat și pe obținerea de fonduri pentru construirea sensului giratoriu de la ieșirea spre Bucov, dar și reconfigurarea infrastructurii rutiere pe strada Ștrandului și amenajarea de piste pentru biciclete și pietoni în această zonă. Le mulțumesc colegilor din primărie că au depus acest efort și au demonstrat că lucrul în echipă este soluția. Am vrut să fac acest anunț tocmai pentru a-l împiedica pe primarul Adrian Dobre să se împăuneze în spațiul public cu munca altora, așa cum ne-a obișnuit până acum.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor