sursă foto Antena 3

10 percheziții domiciliare în Ploiești la talhari extrem de periculoși

În această dimineață, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au efectuat 10 percheziții domiciliare în municipiul Ploiești la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, lovirea sau alte violențe și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Activitățile s-au desfășurat în două cauze penale diferite.

Astfel, polițiștii din cadrul Secției nr.1 de poliție Ploiești au efectuat 6 percheziții domiciliare la persoane bănuite de tâlhărie calificată.

În fapt, în seara zilei de 31 mai., doi minori în vârstă de 14 și 16 ani ar fi fost deposedați prin violență de o sumă de bani.

În urma perchezițiilor efectuate două persoane au fost conduse la sediul unității de poliție pentru audieri.

De asemenea, polițiștii din cadrul Secției nr.4 de poliție Ploiești au efectuat 4 percheziții domiciliare la două persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

În fapt, la data de 2 iunie., în jurul orei 23.30, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că ar fi fost lovit cu un obiect tăietor-înțepător de către o persoană cunoscută.

În această cauză penală, în urma perchezițiilor efectuate la sediul unității de poliție au fost conduși doi bărbați în vederea audierii acestora.

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploiești.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *