Aeroclubul României organizează, cu ocazia Zilei Copilului, Ziua porților deschise la Aerodromul de la Strejnic. Astfel, cei interesați să afle câte ceva din tainele zborului și să pătrundă în lumea aviației, pot face o vizită pe 27 mai, începând cu ora 10.

Pe 27 mai, de la ora 10, porțile Aeroclubului Teritorial Gheorghe Bănciulescu Ploiești se deschid larg. Cei prezenți vor avea ocazia de a descoperi flota  și cum se desfășoară o zi de zbor. Va fi organizată și o expoziție de aeronave.

Organizatorii se așteaptă la un număr mare de vizitatori, mai ales că activitatea este făcută cu prilejul Zilei Copilului.

În data de 1 iulie 1936, în sala de consiliu a prefecturii județului Prahova s-au pus bazele unei asociații ce avea ca scop încurajarea și practicarea sporturilor aeronautice. Această asociație avea sediul stabilit la Prefectura Județului Prahova și denumirea “Aeroclubul Prahova”. Prima hotărâre luată de consiliul aeroclubului a fost înființarea lângă Ploiești, în comuna Strejnic, a unei școli de zbor, cu numele Aeroclubul „Gheorghe Bănciulescu”.

By Costin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *