Ca până acum, Asociaţia Generală a Medicilor Veterinari din România anunță că va continua să se implice activ în promovarea şi susţinerea profesiei medicale veterinare. Planul acestora este de a ridica nivelul ştiinţific şi dezvoltarea profesională continuă a membrilor săi.
Asociația plănuiește să facă asta prin actualizarea şi perfecţionarea mijloacelor specifice de apărare a sănătăţii animalelor şi, implicit, a sănătăţii publice, prin colaborarea cu instituţiile de învăţământ, de cercetare şi cu serviciile sanitare veterinare, se arată în mesajul preşedintelui AGMVR.
Astăzi, 16 mai, se sărbăroreşte Ziua Naţională a Medicului Veterinar pentru al 29-lea an, celebrându-se 762 de ani de la apariţia primei Şcoli Veterinare din România şi 152 de ani de la constituirea Societăţii de Medicină Veterinară.
„În această zi ne amintim cu respect şi admiraţie de activitatea şi acţiunile înaintaşilor noştri, reprezentanţi de marcă ai medicinei veterinare româneşti, de tradiţiile frumoase ale Societăţii de de Medicină Veterinară şi ale Asociaţiei Genrale a Medicilor Veterinari din România, apreciind munca, dăruirea şi meritele incontestabile ale multor generaţii – şi, în egală măsură, progresul şi realizările profesiei noastre.
Medicii veterinari de astăzi, profesionişti de excepţie, care îşi desfăşoară activitatea ca funcţionari în instituţiile publice, medici veterinari cu liberă practică în unităţi de asistenţă medicală, cercetători, cadre didactice în institute de cercetare şi unităţi de învăţământ din ţară şi străinătate, prin responsabilităţile şi competenţele lor profesionale deţin un rol determinant în societatea românească, europeană şi mondială”, se arată în mesaj.
Sursă: medichub.ro
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.