Zeci de sesizări privind propagandă electorală înainte de deschiderea urnelor!

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunță că structurile sale au primit zeci de sesizări legate de propagandă electorală înainte de deschiderea urnelor. Duminică dimineața, 43 de persoane au votat deja cu urna mobilă, un număr mai mic cu aproximativ 11.000 față de scrutinul precedent.

„Conform datelor centralizate de Centrul Național de Conducere Integrată, care coordonează misiunile electorale, nu au fost înregistrate incidente majore pe parcursul nopții. Efectivele MAI au asigurat protecția secțiilor de vot și le-au predat, dimineața, președinților birourilor electorale, cu sigiliile intacte”, a declarat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI.

În perioada sâmbătă-duminică, structurile MAI au primit 50 de sesizări legate de alegerile prezidențiale, dintre care 34 semnalau propagandă electorală continuă și două acuze de corupere a alegătorilor.

Dintre aceste sesizări, 19 au fost înaintate Birourilor electorale pentru soluționare. De asemenea, au fost raportate 9 sesizări legate de alegerile locale parțiale.