Conform unui proiect de lege adoptat de Camera Deputaților, zborurile militare ale statelor membre NATO sunt exceptate de la plata tarifelor pentru servicii de navigație sau aeroportuare, fără a mai fi necesară încheierea unor acorduri/tratate bilaterale sau multilaterale.
Cu majoritatea de voturi, deputații au adoptat proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.17/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr.21/2020 – Codul aerian.
Obiectul proiectului de lege este reglementarea, modificarea şi completarea Legii nr. 21/2020, intervenţiile legislative vizând, în principal, exceptarea de la plata tarifelor pentru servicii de navigaţie aeriană şi a tarifelor aeroportuare de pasager, securitate, dezvoltare, tranzit, transfer, aterizare, staţionare şi iluminat a zborurilor militare efectuate de aeronavele unui stat membru al NATO, fără a mai fi nevoie de încheierea unor acorduri/tratate bilaterale sau multilaterale în acest sens între România şi statele membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord.
Mai mult decât atât, se propune introducerea unor dispoziţii prin care să fie acoperite situaţiile în care anumite zboruri vor face obiectul scutirii de la plata tarifelor pentru servicii de navigaţie aeriană sau aeroportuare, în baza unor tratate la care România este parte. Astfel, se creează cadrul legal pentru espectarea unor viitoare angajamente pe care România şi le-ar putea asuma prin tratate internaţionale, în ceea ce priveşte scutirea unor categorii de zboruri de la plata tarifelor pentru servicii de navigaţie sau a celor aeroportuare.
Proiectul a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind decizională.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews