Wizz Air anunță ca va reduce zborurile începand cu luna august si ca pasagerii ce si-au rezervat zboruri vor primii banii înapoi.
„Am luat decizia de a reduce frecvența în luna august pentru a minimiza riscul de a anula curse în ultimul moment, astfel încât oamenii să își poată găsi alte curse”, a declarat Valeria Bragarenco, directorul de comunicare al Wizz Air, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă.
Oficialul a spus că societatea face eforturi să realizeze toate zborurile programate. „Pe noi ne costă mai mult să anulăm un zbor, decât să-l realizăm”, a spus Bragarenco.
Directoarea de comunicare a Wizz Air a spus că acestea nu sunt specifice doar pentru Wizz Air, ci se întâmplă în întreg sectorul aviatic.
Principalele cauze sunt lipsa pieselor de schimb, grevele operatorilor de trafic aerian sau ale personalului aviatic din diverse țări, ori evenimente neprevăzute, precum lovirea motoarelor în zbor de către păsări, conform oficialului.
Compania are 184 de avioane, dintre care 35 operează în România. 17 deservesc baza din București a companiei.
întarzieri
Wizz Air s-a gasit si in presa internațională: Yahoo News scria zilele trecute că operatorul a fost cel mai puțin punctual în anul 2021 și 2022 în Marea Britanie. Zborurile sale au avut întârzieri medii de 46 de minute anul trecut.
Sursa: libertatea.ro
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.